Cu stil

Buna ziua

Dupa cum poate stiti, in timpul meu liber imi place sa ma gandesc la diverse chestii. Cum se intampla, insa, ca nu am prea avut timp liber in ultima vreme, nu am prea gandit. Singura chestie la care am meditat nitel a fost o consideratie (ma rog, desconsideratie) la adresa barbatilor la costum care au sacose din plastic. Da, scria cineva mai demult ca cica ar fi o chestie de prost-gust. Lipsa de stil. Ca, ce mai incolo-incoace, ar fi foarte urat.

Cum intotdeauna cea mai importanta preocupare a mea a fost buna-starea celorlalti, va voi oferi mai jos cateva variante pentru a evita aceasta situatie dizgratioasa. Vom pleca de la cazul teoretic al unui tanar care este imbracat in costum si trebuie sa achizitioneze o sticla de Pepsi, un kilogram de piersici, o cutie de cereale si doua pachete de tigari. Ciocolata nu, ca nu mai aveau. Masurile respective vor fi adaptate, dupa caz, pentru reprezentantele sexului daca nu are migrena. Continuam, asadar, seria “Ghidurilor lui Painkiller pentru o viata mai buna” cu un scurt

Ghid: cum sa ai stil si camara plina.

VARIANTA 1

Servieta tip diplomat. Preferabil din piele. Se plaseaza, in ordine, in servieta: sticla de suc, fructele (scoase din punga si imprastiate pe acolo) si tigarile. In cazul in care cutia de cereale este prea voluminoasa, ea va fi desfacuta si cerealele presarate pe unde mai e loc.

Avantaje

Primul e ca nu mergi, ca taranul, cu sacosa in mana atunci cand esti imbracat la costum. Al doilea, ca servieta aia o sa atarne considerabil: daca te intalnesti cu cineva o sa fie impresionat ce bagaje voluminoase implica serviciul tau. Bonus daca persoana respectiva este seful tau. Al treilea avantaj: esti silit sa ai o servieta cat de cat curata. Presupun ca nu mai mananci cerealele alea daca sunt amestecate cu post-it-uri mototolite, margini de facturi si capace de pix.


Dezavantaje

Pai, daca trebuie sa umbli in servieta inainte de a ajunge acasa ca sa o golesti, e cam nasol. „Tine un pic fulgii astia, pana reusesc io sa extrag contractul”.

VARIANTA 2

O singura sacosa mare vs. mai multe sacose mici. Daca te ajuta poti sa iti inchipui ca e ca un fel de diplomat din plastic.

Avantaje

Pai o fi si aici cu grade de lipsa de stil, in functie de numarul de sacose de plastic. De aceea alegi raul mai mic: nu o sa fii ca la carte, dar o sa ai o penalizare mai mica, pentru ca ai o singura sacosa.

VARIANTA 3

Un costum cu buzunare foarte mari. Cand faci cumparaturile inghesui totul in buzunare. Evident, daca buzunarele nu sunt suficiente gasesti solutii creative. Si daca iti sta in obicei sa cumperi praz sau baghete frantuzesti, hehe, cine-s io sa te judec.

Avantaje
Un buzunar mare este intotdeauna bine-venit. In plus, o sa te admire tot cartierul cand mergi cu cate un grapefruit in fiecare buzunar de la pantaloni.

Dezavantaje
Poate nu cumperi grapefruit ci, sa spunem, fistic. Aia ar fi nasol.

VARIANTA 4

Te duci, te schimbi si cobori la cumparaturi. Un fel de „sufera baba la frumusete” numai ca nu e vorba de nicio baba. Si nici nu e o garantie ca vei fi frumos daca faci asta.

Avantaje
Ai ocazia sa folosesti o costumatie specifica activitatii respective. Asa cum, de exemplu, sudorii poarta o salopeta, asistentele – un halat (si daca ai noroc, un portjartier), raperii – un kilogram de aur, poti si tu sa iti formezi un costum de cumparaturi. Ca sa nu dai gres, poti merge pe principiul „opus costumului”. Papuci de plaja, pantaloni de trening (sau niste boxeri, ca tot seamana cu pantalonii scurti), un maieu murdarit in prealabil. Primesti un bonus pentru adecvarea costumatiei daca faci si 50 de flotari inainte sa cobori, ca sa fii gata transpirat.

Alt avantaj este respectul vanzatoarelor. In sfarsit, nu o sa mai spuna despre tine „ia uite si la prostul asta, a venit la cumparaturi in costum”. Nu, o sa te admire pentru ca ai hainele potrivite pentru orice fel de situatie. Daca nimeresti si niste boxeri asortati cu sortul lor, poti sa le scoti direct la un cico.

Dezavantaje
Ar fi un oaresce dezavantaj daca nu ai un magazin prin preajma. Dar dracul nu e asa negru – cand te intorci la magazin ai ocazia sa mai stai jumatate de ora in trafic, sa te relaxezi, sa experimentezi senzatia aia de comuniune cu ceilalti soferi. Plus ca o sa deschida, la un moment dat, un Auchan pe langa tine.

VARIANTA 5

Platesti un nene ca sa iti cumpere ce iti trebuie.

Avantaje
Este o modalitate de a-ti arata rangul. Cu cat progresezi pe scara sociala, e stiut, cu atat ai oameni care sa indeplineasca pentru tine diverse sarcini. In plus, poti sa consideri asta ca pe un exercitiu pentru cand vei urca si mai sus: vei sti, deja, cum sa te porti cu angajatul care iti ia copiii de la scoala, cu comisionarul care iti suna parintii de ziua lor si cu cel care iti scoate nevasta la cafea.

Dezavantaje
Ma rog, nu e o mare tragedie daca iti ia mere in loc de piersici, apa plata in loc de piersici si niste humus in loc de cereale. A, si niste Activia, pentru un tranzit fara probleme.


VARIANTA 6

Cumperi de undeva unde au pungi de hartie.

Avantaje

Mai omori niste copaci. Serios, am citit intr-o statistica despre accidente ca circa 15% din ele implica izbirea de un copac. Cu ocazia asta aduci un serviciu societatii: mai putini copaci de care sa se loveasca masinile nevinovate. In plus, pungile de hartie nu au manere (decat daca iti cumperi cerealele de la Zara sau ceva de genul asta). Neavand manere, nu poti sa legeni sacosa ca un copil retardat, asa cum scriam acum ceva timp. Ba mai mult, trebuind sa tii punga in brate te antrenezi indirect pentru cand vei avea copii. Cum sa nu ii suporti, sunt cele mai adorabile fiinte de pe lume!

Dezavantaje
Stiti hartia aia igienica incredibil de subtire? A iesit asa pentru ca s-a facut economie de hartie – ca sa ramana suficienta pentru pungile de cumparaturi. Dar sa fim seriosi, in momentul in care crezi cu adevarat in ceva nu trebuie sa iti fie frica sa iti sufleci manecile si sa te murdaresti nitel pe maini.

VARIANTA 7 – bonus pentru femei

Te mariti. Il trimiti pe el la cumparaturi. Evident, are tot dreptul de a refuza sa mearga la cumparaturi si de a dormi pe canapea.

VARIANTA 8 – bonus pentru barbati. In spiritul lipsei de prejudecati etc etc.

Te mariti. Il trimiti pe el la cumparaturi…

Aș putea, la o adică, să îți trimit chestii din astea istețe și pe mail.

Comentează