Reclamă la pandemie – partea a 3-a

Hai că imediat se termină pandemia și mă prinde cu seria asta neterminată.

Am discutat deja despre comunicator și despre public. Acuma, în modelul clasic al comunicării mai sunt niște elemente, dar noi o să trecem peste ele – pe de o parte pentru că mi-e lene, pe de alta pentru că nu sunt sigur dacă am suficiente glume cu țâțe pentru alte câteva capitole.

O să luăm, deci, primele părți și o să le combinăm, ca în Captain Planet. Un căpitan mai rudimentar, așa, că stă doar în două inele:

MESAJUL

Am atins parțial subiectul ăsta și în primele două părți – asta deoarece comunicatorul și publicul conturează mesajul. Adică specificul comunicatorului (obiective, reputație, resurse disponibile șamd) și cel al publicului (valori, opinii, informații, motivatori) dictează cum trebuie să fie mesajul, ca să aibă efectul scontat.

Așa cum arătam mai devreme, mesajul emis de către statul român a fost, în esență, “arată că-ți pasă”. Ceea ce na, a fost alegerea lor, dar realitatea e că publicului nu-i pasă. Mai mult, lumea nici nu crede că statului român îi pasă, deci tot dansul ăsta a fost absurd. Ca un proces de custodie, dar pe dos, fiecare părinte încercând să dea copilul celuilalt.

Plus că, dacă vreți să o cotim nițel mai filosofic, însuși îndemnul ăsta ne definește ca români. Adică până și statul cere doar să părem că ne pasă, nu să acționăm spre binele celorlalți. Nu e nevoie să faci ceva, e suficient să arăți de parcă ai face ceva. Mare invenție și cuvintele astea.

În rest, statul a mai încercat să poziționeze niște persoane ca lideri de opinie, în ideea că turma o să se ia după ei; pentru că sunt un măgar superficial o să spun aici că una din eroinele spoturilor de pe Digi24 arăta de parcă nu e lider de opinie nici la ea acasă, ce să mai vorbim de țara întreagă. Și locuiește singură, cu două pisici.

La nivel de informații concrete, statul a dat din aceeași limbă de lemn pe care o știm și o iubim. Nu știu cum naiba jumătate din administrație are SNSPA în CV, dar când e de legat o propoziție iese ceva de și Google Translate se sufocă de râs. Și, apropo de propoziții, alt nene de la Digi24, ceva medic, a vorbit tot spotul o singură frază. În sensul că a băgat toate propozițiile aduse de acasă într-o singură frază. Pentru că da, românii sunt celebri pentru modul în care asimilează mesajele complexe.

Sigur, toate semnele arată contrariul, de la pula lui Teo stand up-ul “Pula mea” al lui Teo, până la fetele pasionate de pro-poziții ale momentului. Dar cine să țină cont de realitate în administrația din România? Au râs la pulă, dar nu au stat să se gândească la ce zicea băiatul ăla acolo. Care e motivul pentru care se întâmplă asta? În continuare, toți purtătorii de cuvânt ai instituțiilor se exprimă ca niște C3PO de contrabandă. Iar dintre ei, jumate au un ritm de zici că și-au uitat acasă ochelarii de aproape, iar acum se chinuie să-și amintească ce notaseră pe foaie.

De aia au succes Șoșoacă și Oana Lovin – nu pentru că sunt istețe sau le plac legumele, ci pentru că se exprimă pe limba românilor. Mă rog, există niște teorii care spun că e invers, niște oameni s-au “exprimat” pe limba Oanei Lovin, dar divaghez. Ce vreau să spun e că prima condiție pentru un mesaj de succes este să fie ușor de înțeles de către public.

După aia, să fie ușor de asimilat, congruent cu valorile publicului. Deci despre chestii de care chiar ne pasă, nu despre ceilalți. După aia, să fie credibil (vezi partea 1). Și, finalmente, acționabil, cu efectele acțiunii/inacțiunii vizibile imediat.

CE TREBUIA FĂCUT

În esență, aproape orice, în afară de ce au făcut ăștia. Dar hai să încerc să dau câteva exemple mai concrete.

Sigur, să îți pese de ceilalți e mișto, dar ați încercat vreodată aroganța? Adică, uitați-vă la ClubHouse – aplicația oferă o funcționalitate de anii ’80, iar singura chestie specială legată de ea e că este relativ exclusivistă. Vi se pare că ălora care tot măcăne despre asta le pasă de ceilalți? Vi se pare că aplicația aduce ceva în plus față de o teleconferință obișnuită? Nu cumva golul pe care îl umple în viețile ălora e că îi face să se simtă speciali? Și, până la urmă, vanitatea e păcatul preferat al lui Pacino, mai e nevoie de alte argumente?

Asta trebuia făcut și cu pandemia. Vorbit cu toți creatorii de modă să scoată niște măști ediție limitată. Și după ce vedeai niște șmecheri că se fălesc cu măștile lor Burberry, Balenciaga, Dolce & Gabbana, să vezi ce se umplea piața de fake-uri din China și ce bătălie era pe ele. Purtau româncele noastre masca și la dentist, numa’ să arate ce speciale sunt ele. Sloganul corect era “arată că ești șmecher”, nu “arată că îți pasă”.

La fel cu vaccinul. Trebuia să  lanseze cineva, subtil, ideea că grasele nu se pot vaccina, că au efecte adverse. Să vezi ce se buluceau fetele să se vaccineze, doar ca să demonstreze că de fapt ele rețin apa, uite dovada.

Tot la capitolul aroganță, trebuia umblat nițel la bani. Sigur, pe hârtie sună bine să fim toți egali, dar ce naiba, e ca și cum ai crede că toți șoferii de Porsche își iau mașina aia pentru plăcerea condusului. Ia să fi lăsat statul român o “portiță” undeva pentru cei cu bani. Adică vaccinul să rămână gratis, dar cine vrea să îl faca la început de tot să decarteze niște sume serioase. De un Cristal la Nuba să te mai apropii, dar de-un vaccin ba. Dacă se mai dădea și o brățară de vaccinare, toți bogații renunțau la Rolexuri, Hublot-uri și Patek-uri, ca să poată pune brățara portocalie pe mâna care flutură pe lângă mașină.

Pe urmă, toți pseudo-bogații se înghesuiau să ia credite sau să se vaccineze pe datorie, doar ca să intre și ei în clubul select al vaccinaților. Apăreau manele cu șmecheri vaccinați de câte trei ori, că ei nu se uită la bani. Se lăuda lumea pe Tinder mai întâi cu vaccinul, pe urmă cu centimetrii de penis.

Adică, pana mea, chiar așa greu era să scoată o ediție de “Vaccin Max Pro Plus, Gold Edition”? Cu 128 de mega-anticorpi?

Așa. Aroganța, deci, era opțiunea nr. 1. După asta, ce altă motivație puternică mai există? Justificarea alegerilor, ziceți? OK, puteam să dăm o pereche de silicoane gratis pentru, să zicem, 20 de femei alese aleator dintre cele vaccinate. Să vezi călcătură în picioare la înscrieri. Și da, sigur, 40 de silicoane nu-s ieftine, dar de banii ăia aveai 20 de apostoli (apostoale?) care ar fi vorbit permanent cum ele nu au făcut asta pentru țâțe, ci pentru cât de mult cred ele în vaccin și cât de important e el șamd.. Aveai, practic, 20 de avocați pro-vaccinare For. Fucking. Life.

Boooon. Pe urmă ar fi putut cineva să își dea seama că mai există niște motivații profunde, care primează chiar și în comparație cu nevoia de validare. Cum ar fi, de ce să n-o lungim un pic, pula.

Era suficient să iasă vreo doi oficiali cu ceva declarație confuză, cum că în momentul ăsta nu se poate afirma cu siguranță că virusul nu micșorează penisul. Că, sigur, nu trebuie să dăm crezare zvonurilor, nu e motiv de panică, dar deocamdată mai cercetăm nițel până o să fim 100% siguri.

Făceau craii noștri hernie de disc de la prea multe măști purtate simultan. Când vedea românul pe cineva fără mască trecea imediat strada, ba îl mai și înjura pe ălălant de mamă. “Uăăi, tu nu te joci cu pula mea, e clar? Când vine vorba de centimetri trag linie, mă-nțelegi?” Când îți tăia un BMW fața nu îl înjurai pe șofer, îi urai să-i cadă masca.

Boala ar fi fost botezată, popular, Coviduț; prin sate să fii bolnav de Coviduț ar fi fost ca pe vremuri, când era cineva respins de la oaste.

Toți flăcăii care până acum s-au sufocat sub masca aia din tifon și-ar fi găsit puteri nebănuite și ar fi început să poarte combinezoane din alea cu azbest și plumb, Cernobîl-style. Sigur, ar mai fi călcat câte unul strâmb, dar l-ai fi văzut a doua zi la farmacie: “doamnă, am băut și am ieșit cu cineva nevaccinat, acuma mi se pare că o am mai mică decât ieri. Vă rog io, dați-mi o cremă, o pastila, ceva, nu mă lăsați așa!

Pe urmă, să stai, ca statul român, și să ignori pasiunea publicului pentru conspirații e o greșeală. Mai ales că e parțial justificată. Nu, nene, conspirativita trebuia combinată cu pasiunea pentru scandaluri; ieșea o tocană ca aia din Ratatouille, doar că asta convingea lumea să se vaccineze.

Ia să fi luat statul vreo trei Șoșoace, să le fi plătit bine și pe urmă să le fi dat drumul în lume. Iar astea să urle că statul vrea să ne omoare, de aia nu ne lasă să ne vaccinăm. Că e dreptul nostru fundamental, că ele se duc la Haga dacă nu sunt lăsate să se înscrie imediat la vaccin. Adică, sincer, să te uiți la profilul socio-demografic al anti-vaxxerilor și apoi să îl ignori pe Capatos ca mijloc de comunicare – asta mi se pare incompetență crasă.

Plăteai una dintre fufele momentului să se despartă de iubit, că nu o lasă să se vaccineze; toți ăia care voiau să umple, erm, golul lăsat de fostul se grăbeau să declare peste tot cât de pasionați sunt ei de vaccin. Sau o puneai pe vreuna să cheme televiziunile la centrul de vaccinare, unde face scandal că nu vor ăia să o vaccineze în țâțe. Da’ ea acolo vrea, că ălea sunt importante, fără o mână se mai descurcă ea.

Și cu aceasta, dragii moșului, am ajuns la sfârșitul acestei scurte dar educative mini-serii. Asta e frumusețea Internetului – poți să găsești o expunere pertinentă pe teoria comunicării, asezonată cu țâțe și puli. Sau pule. Whatever, nu am chef să încep din nou discuția aia.

Painkiller

P.S. Ăsta nu este un manual – e scris cu prea mult farmec pentru așa ceva. Nefiind manual, mi-am permis mici libertăți pe ici, pe colo. Nu mă refer la glume, ci la ușoare devieri de la teoria general acceptată. Am mai omis niște elemente, am cumulat alte elemente, am manipulat nițel niște definiții. Per total, presupun că un specialist ar trece cu vederea licențele astea artistice – fundamentul este unul solid.

Ce NU ar trece cu vederea este, îmi închipui,  modul în care am tratat canalul. Inclusiv faptul că nu l-am inclus pe listă. Ei bine, a fost ceva intenționat; părerea mea e că nu mai trebuie să includem canalul în elementele de bază ale comunicării; canalul a devenit doar un atribut al mesajului. Nu ar mai trebui să discutăm despre canal decât din punct de vedere strict tehnic. Adică atâta poza, atâta textul, din astea.


Poză de Maximalfocus, de pe Unsplash

close

Aș putea, la o adică, să îți trimit chestii din astea istețe și pe mail.

2 comentarii

    • Păi nu, Covidul doar o face mică, în rest funcționează ca înainte. Să fii ca într-un Tico pe Dealu’ Negru – motorul să funcționeze, dar na, Tico :)