Hei, după cum știți, dacă este -ce-i azi? miercuri?- dacă este miercuri, e o nouă incursiune în știința comunicării. Ca într-un fel de Teleenciclopedie dar mai mișto, că noi avem și glume cu țâțe.

Spuneam în prima parte că întâi de toate, când vrei să te apuci de comunicat, te uiți bine în oglindă. Și după aia, preferabil, iei ceva măsuri ca să te plasezi într-o poziție de credibilitate și autoritate. Eh, aia e, nu s-a putut, hai să vedem pasul următor:

Publicul

Adică te uiți cine sunt oamenii ăia pe care vrei să-i convingi să ceva. Are sens, corect? Dacă știi cine sunt ăia, știi cum și ce să le zici.

Buuuuun. Problema cu românii e că nu se gândesc niciodată la ce utilitate au acțiunile lor, în ce măsură satisfac o nevoie sau îndeplinesc un scop. Nu, românul bifează că a făcut munca și cam gata, ce e mai departe nu e treaba lui. Inevitabil, așa a fost și comunicarea legată de coronavirus. Oficialii au bifat că au făcut niște comunicare, ce să stea ei să se gândească la cum o pot face mai corect și eficient.

Iar problema principală, aici, e că ei au ales să comunice de parcă publicul lor era, cum să zic eu, ne-prost. Sigur, poate că vreun cititor citește fraza asta și se enervează pe mine. „Ce faci, bă Painkiller, ne bagi pe toți în aceeași oală?”. Păi, cam da, pentru că asta e situația. Suntem toți în oală cu ei. Vorbim de majoritate, iar majoritatea, să fim onești, nu e vreo supă de trufe.

Ce e enervant la toată povestea asta e că tot el, statul, s-a ocupat de educație în ultimii treizeci de ani. Deci ar fi trebuit să știe mai bine. Cum poți tu, statule, să duci analfabetismul funcțional la 44% (true story) și pe urmă să te aștepți să înțeleagă lumea propoziții complexe sau, mai rău, relații de cauzalitate? Nu nene, tot ce e peste nivelul „are electroliți” e inutil în comunicarea de masă.

De exemplu, a făcut statul (sau poate doar Digi?) seria aia de reclame cu diverși medici și persoane care explică ce bun e vaccinul și anunță că se vaccinează. La pariu că undeva există niște copywriteri care sunt mândri de spoturile alea. La urma urmei, principiul din spate e unul uzual, se cheamă apel la autoritate – de asta, de exemplu, patru din cinci dentiști recomandă Colgate.

Atâta doar că nenii ăia nu reprezintă o autoritate pentru publicul ăsta. Statul trebuia să se uite la ce folosesc privații, că pe ăia îi doare la buzunar dacă dau rateuri. Carrefour a făcut raftul lui Smiley, nu raftul specialistului în standarde de calitate. Pepsi i-a folosit pe Puya și Cabral pentru Lay’s, nu vreun nutriționist. Dedeman a făcut reclamă cu Halep, nu cu vreun Dorel.

Iar dacă asta nu-i destul ca să arate ce cred românii despre competența profesională, gândiți-vă că avem cântăreți și sportivi în parlament, i-am trimis pe Becali și pe Eba la Parlamentul European, să mai zic? Nu competența contează, ci ce îi aduce ea. Are vreunul din ăia care au filmat reclamele poză lângă Lamborghini, ca Tzancă Uraganu’? N-are!

Ca și cum asta nu era destul, statul a mers cu naivitatea și mai departe. A presupus că românul de rând este, vă țineți bine? Altruist!

Serios, cum să faci reclamele alea cu „Port mască pentru că îmi pasă” și să nu te bușească râsul? Asta îl motivează pe român, asta îl dă jos din pat și îl trimite dimineața la muncă, altruismul? Puneți mâna pe inimă (ciupiți-vă de sfârc dacă vă face plăcere) și jurați că ați auzit, vreodată, pe cineva spunând prin viu grai că „îi pasă”. Vreodată ever!

Păi stat române, tu te uiți la un popor care a făcut o artă din a descrie ce monument de nepăsare e! Românului i se rupe, i se-ndoaie, i se fâlfâie și tu zici că „îmi pasă”? Românul rezistă durerii în fund, în cot, în paișpe, în bască și în pulă, dar tu crezi că cedează de grija altora? Să fim serioși. Ca să înțelegi nivelul de nepăsare al românului trebuie să-l vezi pișându-se pe ea de treabă și apoi băgându-și picioarele în ea. Adică nu îi pasă nici de propriile încălțări, ce rost mai are să discutăm despre o mască.

Plus că, să fim onești, nu e ca și cum ar avea de ce să-i pese. Ce, dacă-i pasă agață mai multe femei? Dacă-i pasă o să aibă mai mulți bani? O să vina brandurile să-și facă reclamă la el pe Insta, că păsarea l-a făcut celebru?

Iar faza cea mai tare, măslina de pe tort, e reclama aia cu tipul din autobuz. Ați văzut-o, nu? Cum îi arată altuia că poartă masca greșit, iar ălalant zice mersi? În ce univers se întâmplă asta? Nu știu cine o fi inventat-o, dar ăla clar a văzut autobuze doar în filme. Și probabil români tot acolo. Dacă voiau ceva mai realist îl făceau pe al doilea cetățean, dacă nu să-i dea un cap în gură primului, măcar să îi spună că i se fâlfâie.

In rezumat, statul a greșit crezând că vorbește cu niște oameni deștepți, cărora le pasă.

Ce trebuia făcut

Păi, în primul rând, trebuiau ignorați ăia care gândesc logic. Unul care stă să se gândească la unu plus unu avea deja planul făcut, nu trebuia să îi mai comunice nimeni.

În al doilea, trebuiau identificate chestiile care motivează masele. Ce modele imită ele?

De exemplu, statul român putea să meargă frumos la Șelly și să-l întrebe cât ar costa să se poarte corect o vreme. Gen, să fie cetățean model timp de șase luni. Dacă voia să atingă și adulții, îl plătea frumos pe Șelly să se mai revolte un pic pe modelul educației, dar de data asta cu aplicație directă pe educația de sănătate.

Serios, dacă se apuca să vocifereze că e inadmisibil ca oamenii să fie lăsați în bezna ignoranței, să nu fie avertizați cu privire la pericolele pandemiei, că o să se apuce el, sânge tânăr, să informeze populația, ar fi avut un succes enorm.

Alt exemplu e teama de a pica de fraier. Statul putea picta frumos un tablou în care ăla care nu poartă mască e un fraier. De exemplu lua un rapper și îl punea să facă un diss-track despre alt rapper care nu poartă mască, de fraier ce e. Ăla răspundea cu ceva de mamă și aia era, toată lumea fericită și cu mască.

Pe urmă, epatarea – ne place să epatăm, este? Parcă era o tactică mai bună, decât să marșăm pe empatie. E, singura șmecherie era să asociem măștile cu bogăția. Chestie care nici nu era așa stupidă.

Care-i faza, etapa a doua a bogăției e grija de sine. Serios, bogații ăia de-adevăratelea, după ce trec de etapa de abuzuri, se apucă să aibă grijă de ei. Nu zic neapărat că nu mai scapă un joint, o liniuță, cinci sticle de Cristal, dar per total se îngrijesc, pentru că e păcat să moară și să nu se bucure de toți banii ăia. Să vezi buluc în stațiunile exclusiviste de detoxifiere, unde au ăia mai multe clisme decât mese pe zi. Să vezi armate de traineri și nutriționiști și așa mai departe.

E, tot ce trebuia făcut era să convingă vreo doi bogați să iasă public și să spună cum ei sunt prea importanți ca să riște, cum sănătatea e bogăția lor cea mai de preț. După asta era plin Loftul de mascați; se înghesuia lumea să se distanțeze, dacă îmi permiteți jocul de cuvinte, pentru că tot dansul ăsta era văzut ca o chestie de bogați.

Iar la final, lăcomia și invidia, că merg împreună ca ceapa și untura. Duduie știrile de călcătură în picioare de câte ori se dă ceva, de la mălai la hamburgeri la tigăi. Românii își vând viitorul pe o găleată și o umbrelă. Ce învață statul român din asta? „Arată că îți pasă”.

Nu, nene, trebuie valorificată lăcomia aia. De banii cheltuiți pe media era suficient să cumpere măști și să le dea gratis, cât ajungeau. Nici nu era nevoie de publicitate, se răspândea vestea prin pensionare. Se lupta lumea să prindă o mască de un leu de parcă ar fi fost o indulgență papală. Ăia care le prindeau le și purtau, că n-are farmec dacă nu te fălești, nu? Iar ăia care nu prindeau își luau singuri, doar nu era să pice ei de fraieri!?

Astea-s doar exemple; dacă cineva se gândea cu adevărat la audiența cu care stă de vorbă, posibilitățile ar fi fost infinite. Ce să facem, atât s-a putut. În episodul următor o să ne uităm la ce s-ar fi putut face la nivel de mesaj.

Painkiller


Poză de Michal Matlon, de pe Unsplash

close

Aș putea, la o adică, să îți trimit chestii din astea istețe și pe mail.