Va salut cu mana stanga!
Am uitat sa va povestesc, data trecuta, un moment interesant din cadrul experientei mele de victima nevinovata a acceleratiei gravitationale. Dupa ce m-am vazut cu ghipsul pe mana m-au napadit sentimentele normale, de furie si auto-compatimire. Dar la un moment dat m-am adunat, am respirat adanc, am luat o gura de bere si mi-am zis „nene, sunt hotarat, sunt puternic, sunt matur. O sa fie greu, dar o sa ma descurc. Sunt mai puternic decat ghipsul asta.” In secunda urmatoare acestei declaratii optimiste m-a piscat un tantar. Pe bratul stang.
Booon. Experientele neplacute nu s-au oprit aici. Tin sa va anunt ca zilele trecute am patit rusinea: am ramas blocat in toaleta unei carciumi. Ocazie cu care am descoperit ca e foarte important sa iti iei intotdeauna telefonul mobil cu tine…si sa iesi in carciumi cu amici cu memoria foarte slaba.
Cu aceeasi ocazie asta mi-am amintit de un anumit episod din tineretile mele zbuciumate, episod pe care o sa vi-l relatez in scopul declarat de a imi aduna, cat de cat, zdrentele amorului propriu.
La fel ca toti baietii din generatia mea, am crescut, pe langa filmele cu karate si cu razboaie, cu filme politiste. Cu politisti din aia misto, care nu dadeau doi bani pe Miranda, nu spuneau niciodata „afro-american” si nu aveau pedala de frana in masina. Si care, desigur, aveau norma la usi pe care sa le dea de perete.
Cam in perioada in care am terminat cu filmele, am inceput sa ies prin carciumi. De obicei in gasca, pentru ca „inca un rand!” suna mai bine decat „mai adu-mi o bere”. Intr-una din nopti ma aflam intr-una din carciumi, alaturi de o gasca numeroasa si de un numar aproximativ de sticle goale. La un moment dat cineva a observat ca unul dintre baieti lipsea. Dupa o investigatie care a decurs cu viteza si precizia caracteristice unei cete de betivi, s-a stabilit ca respectivul se dusese pana la toaleta…cu peste jumatate de ora in urma. Dupa inca o vreme am reusit sa stabilim ca usa toaletei este incuiata si ca dinauntru se aude, ce credeti, absolut nimic.
In acel moment am avut o revelatie. Una modesta, ca nu putem sa inventam toti fiziunea nucleara sau vaccinul anti-poliomelita, dar cu toate acestea o revelatie la fel de intensa. Drept pentru care m-am dus la chelnerita care pierduse pariul cu colegii ei si ramasese sa aiba grija de noi si i-am prezentat urmatoarea argumentatie:
La orele mici ale diminetii, in toaleta se afla un tanar care bea inca de la orele mici ale serii. Usa este incuiata iar el nu da niciun semn de viata. Desigur, e posibil sa fie totul in regula, iar el sa iasa de bunavoie dupa o oarescare perioada de timp. Dar e posibil ca tanarul respectiv sa se afle intr-o situatie critica, iar un mort (mort-mort, nu mort-de-beat) in toaleta e de natura sa strice renumele unei carciumi, ca sa nu mai spun de linistea sufleteasca a unei chelnerite. De aceea, solutia cea mai de bun simt ar fi sa se duca cineva si sa sparga usa. Si, ca sa nu se creada ca ma apuc sa fac pe seful si sa dau ordine, acel cineva as putea sa fiu chiar eu.
Chelnerita respectiva avea sa se dovedeasca una din femeile pe care chiar am reusit sa le conving – drept pentru care am purces spre locul actiunii, insotit de un numar de alti salvatori.
Am ajuns in fata usii, am zis cateva cuvinte de incurajare („ba, sa-mi faci o poza”) si am dat un picior in usa. Acuma, din cauza ca nu imi sta in obicei sa beau in ultimele spelunci, usa respectiva era una de calitate, din lemn masiv. In plus, de pe fotoliul de pe care ma uitasem la politistii care faceau figura asta, forta necesara pentru a darama o usa parea mult mai mica. Iar usa a ramas in picioare. Evident, necredinciosii care asistau au inceput sa emita anumite aprecieri vizavi de stofa mea de politist de actiune. Astfel motivat, am lovit a doua oara, cu sete. Si am patruns vijelios in toaleta, in cel mai pur stil Michael Douglas in Strazile din San Francisco, impreuna cu usa, tocul usii si jumatate din faianta de pe perete.
Si asa se termina, intr-un nor de praf si de aschii, povestea eroismului cu care am salvat o alta fiinta omeneasca – un final cam abrupt, dar ce sa fac, nu aveam dreptul sa fac vreo arestare. Si, recunosc, dupa ce am facut eu greul, nu am mai fost atent cine l-a trezit pe tipul respectiv, i-a tras nadragii si l-a urcat in taxi.
Sper sa nu se implineasca lucrurile pe care mi le-o fi urat, ulterior, chelnerita. Negocierile legate de aparitia mea intr-un film de actiune nu s-au materializat.
Morala e sa nu faceti figuri cand va dati cu rolele. Ca va rupeti mana, stati cu ghipsul in sus si va ganditi la toate bazaconiile.
