Care-i faza cu femeile si semnaturile? Adica, o femeie ia incalcul o sumedenie de aspecte cand isi alege o semnatura. Trebuie sa fie frumoasa. Sa aiba cel putin o initiala (pentru mister?). Sa aiba cel putin 3 bucle. Sa fie usor de recunoscut. Sa fie greu de imitat. Si inca o droaie de lucruri la fel de necesare ca un televizor in Braille.
Pentru un barbat, singurul lucru care conteaza e sa se poata semna intr-o secunda, ca sa incaseze cecul mai repede. Punct.
Ca sa nu mai spun ca o semnatura trebuie sa evolueze. In sensul ca asa e normal. Nu spun neaparat sa evolueze ca la barbati, pentru ca noi nici nu reusim sa ne identificam propria semnatura daca e mai veche de cateva luni. Sau daca am semnat ceva ieri, la bere. Dar totusi, e uimitor cum femeile par sa foloseasca un sablon. Oricand ar fi semnat, in orice conditii, semnatura unei femei e aidoma tuturor celorlalte. Nu conteaza ca a semnat pe intuneric, sau rezemata de un perete, sau stand in cap in timp ce bucataria e in flacari (Pai da. Ce, parca in rest femeile fac numai lucruri rationale). O fi o chestie genetica. Un fel de centru nervos pentru semnaturi. Situat intre ala pentru migrene si ala pentru aniversari.
Dar faza care ma lasa perplex e aia cu semnatura de dupa casatorie. O vezi pe cate una, la vreun ghiseu, cum se pisiceste „stiti, de-abia m-am casatorit, inca nu-s obisnuita cu semnatura” si inainte sa termine de vorbit zbang!! tranteste o infloritura cu precizie de neurochirurg. Adica, e clar ca a exersat semnatura de mai multe ori decat va avea nevoie de ea in realitate. De fapt, cred ca e unul dupa criteriile dupa care femeile evalueaza un barbat, atunci cand il cunosc. „Era dragut, tu, dar cum sa am semnatura care se termina in E?!?”. Inteligenta si umor pe naiba. Sa aiba bani si sa fie semnatura frumoasa!
Si mai au tupeu sa se prefaca surprinse de cererea in casatorie. In loc de „Ah, nu imi vine sa cred” ar trebui sa spuna „Ah, credeam ca nu mai intrebi! De-abia astept sa folosesc noua semnatura.” Iti si imaginezi o tanara, dupa a doua-a treia intalnire, stand seara si exersand semnaturi, in timp ce viseaza cum o sa o invete pe fiica ei sa semneze cu adevarat frumos. Si pe fiica fiicei ei. Si sa dea nastere unui clan cu semnaturi frumoase!
La urma-urmei, poate ca sunt mai organizate decat credem. Asa, ca un fel de Masonerie. „Ordinul Posesoarelor Artei Pierdute de a Semna”. Cu ritualuri secrete si tot tacamul. Si ceremonii la care participantele vin topless. Si batai simbolice, in gem din ala de piersici sau cirese. Si orgii sexuale… Mda, pare putin probabil, dar daca tot tin ritualuri secrete ce le-ar costa?!?!
Cu acestea, ma semnez rapid si relativ ilizibil,
Painkiller
P.S. Acum dati-mi bani!!!
