Orice nou-venit, in orice situatie, se apuca la un moment dat sa critice (mai mult sau mai putin constructiv) anumite aspecte ale situatiei pe care a gasit-o. Exact asta urmeaza sa fac si eu acum (de fapt, probabilistic vorbind, exact asta o sa fac in general). In fine, nu e chiar critica, ci nedumerire. Nu s-a terminat cu tabla inmultirii, mai sunt si alte chestii pe care nu le pricep.
Bloggerii de pe aici sunt nefericiti. Nu am citit, evident, toate blogurile, poate nici macar pe cele reprezentative, dar pana una-alta asta e impresia mea. Vorbesc despre blogurile personale, pentru ca asupra listelor de stiri personalizate pe care le fac unii si altii voi reveni, poate, alta data. Aia e alta nelamurire.
Spuneam, deci, ca orice fetita din Drumul Taberei ii scuipa seminte in cap lui Poe. Toata lumea are trairi intense, toata lumea indura suferinte metafizice, toata lumea se arata silita, in general, sa suporte viata. Ca o parere personala, in loc sa dea banii pe net ca sa scrie asta, respectiva lume ar putea sa ia jumatate de votca si sa uite de probleme.
E adevarat, e drept, ca mai sunt si insemnari despre aspecte/evenimente fericite. Dar astora le urmeaza, aproape invariabil, un soi de prabusire emotionala. E cam ca la bradul de Craciun, cand te chinui o gramada sa desfaci pachetul, timp in care te chinuie curiozitatea si te trec fiori de nerabdare: „Doamne, ce imi plac cadourile…oare ce am primit?…si este…si este…o cravata aidoma celorlalte trei din dulap. Shit.”
Nu pricep, asadar, ce e cu congresul de nefericiti. Parca e o trupa de adolescente incercanate, pseudo-goth, care se dueleaza in renuntari la societate. (e adevarat, in afara de sex, bani si betie nu prea ai ce sa obtii de la societate. Iar pe astea le-as da intr-o clipa pe o angoasa serioasa). Se da premiul Nobel pentru nefericire si n-am fost eu atent?
Mai sunt, pe urma, cei care s-au dedulcit la aluzii. Unii dintre ei fac scrierile lui Nostradamus sa para Abecedar. Iar asta trece de eventualele subtilitati pe care nu m-a dus capul sa le pricep. De ce scrii pentru una (hai doua persoane), despre o chestie pe care probabil au uitat-o, straduindu-te sa faci totul de neinteles pentru ceilalti? trimite-i un mail! Da-i un telefon! Ia un bax de bere si fa-i o vizita! Nu mai zic de cei multi (va sfidez sa imi dovediti contrariul) care doar pretind ca ii scriu unei persoane avizate. Si eu am avut o prietena imaginara, dar de la un moment dat am inceput sa agat prin baruri. Sa evoluam, totusi. In plus, astia abuzeaza, in general, de punctele de suspensie. Dupa 2-3 bloguri din astea, care te fac sa vezi cu picatele, iti dai seama ca ai fi putut sa vezi aproape un sfert de film porno. Nu-i pacat?
In sfarsit, ma nedumereste gama de subiecte abordate. Care mai de care mai profund. E adevarat ca ne ferim cu totii de oamenii simpli, am stabilit deja ca viata are un sens mai profund, ca ne straduim sa intrevedem un substrat obscur, ca suntem inconjurati de semnificatii, dar un banc porcos nu mai zice nimeni?!?!? Bne, poate nu reusesc eu sa sesizez adevarata adancime a lucrurilor. Poate, intr-o zi, copiii mei vor studia la scoala despre operele lui [scrie_un_nick_aici].
Acestea fiind zise, sper ca nu am sifonat vreun amor-propriu, dar asa am fost invatat – cand nu stiu ceva, intreb.
