„Avem un post interesant, nu vrei să vii la noi?”
Corporate Fiction 2
Era o zi ca oricare alta în Agenția mea; tocmai primisem o încărcătură nouă de artă și mă apucasem să o sortez; ca de obicei, o parte mergea în grămada de „nu știi tu să recunoști un material de festivaluri”. În grămada cealaltă nu era, deocamdată, decât cana mea de cafea, că dacă lăsam locul gol arăta prea deprimant. Mă rog, nu mă plâng, cafeaua este foarte sănătoasă pentru organism, plus că îți dă și energie.
Cum mă gândeam eu la festivaluri, m-am trezit, dintr-o dată, ca am fundal sonor. O melodie rock, alertă, pe care chiar o acultasem cu plăcere în ultima perioadă. Nu foarte potrivită cu acțiunea, m-am gândit – melodia asta nu merge când ești la muncă, murdar de mailuri până sub unghii. Merge când tocmai i-ai pus pe fugă pe atacatorii unei domnișoare la ananghie, sau când bagi a șasea pe un drum pustiu, sau când… era telefonul meu, uitasem că i-am schimbat soneria. Am răspuns; la telefon era Soarta.
„Avem un post interesant, nu vrei să vii la noi?„
În acel moment am decis două lucruri: Primul, că vocea Sorții semăna enorm cu a unei prietene; al doilea, că dacă am fost ales ca solie, mă voi supune și mă voi pregăti pentru Recrutare.
La începuturi, soliile erau trimise în misiuni secrete, cu pregătiri adesea sumare; plecau cu o desagă de merinde, o poză cu decolteul colegei de la client service și cu două jointuri – deși de obicei pe alea le fumau la petrecerea din ultima zi în Agenție.
Pierderile erau imense; majoritatea sfârșeau capturați de roboții rotativi care păzeau intrările, putrezeau în puțul vreunui lift de serviciu sau își pierdeau mințile in clipitul neoanelor defecte. Relatările din acea perioadă sunt fragmentate și neclare, vorbind de ședințe de tortură, de roboți cu fețe umane și de pogromuri de evaluare.
În timpurile noastre, soliile sunt infiltrate atent, cu o pregătire amplă, pentru a le asigura cât mai multe șanse de supraviețuire. Pregătirea mea durase 15 minute ample, dar deja decisesem – aveam să intru în Recrutare, indiferent de riscuri.
Primul pas în ritualul Recrutării este introducerea datelor în sistem. Sistemul este, se spune, una din manifestările fizice ale lui Noor, zeitatea celor din Redimensiune. Sistemul se hrănește cu informații și, dacă ofranda conține suficiente mențiuni despre aptitudini și realizări, dă verdictul de asimilare.
Pentru mine, sistemul s-a manifestat sub forma unei pagini de pe Internetul mileniului trecut. Să fie un test? Să fie o încercare a unei civilizații avansate de a comunica în limbajul nostru primitiv? Nu am avut timp sa cântăresc semnificațiile – încarcă CV-ul! mi-a comandat sistemul. Am încărcat ofranda informațională, presărată cu expresiile ritualice și curățată atent de orice urmă de umor.
Succes! Treci la pasul următor! Scrie informațiile din CV în cele 25 de câmpuri de mai jos! Din fericire fusesem avertizat cu privire la modalitățile avansate de depistare a iscoadelor; singura explicație pentru pașii repetați in care mi s-au cerut aceleași date era că o inteligență artificială concepea capcane subtile, iar niște algoritmi avansați analizau inconsistențele.
Succes! Treci la pasul următor! Și am ajuns în punctul cel mai periculos – drepturile. Legendele terrane povestesc despre oameni naivi care nu au citit cu atenție formularele și s-au vândut fără să știe în sclavie, sau, cel puțin, s-au înscris la newslettere corporatiste. Cinci pagini diferite avertizau, cereau, confirmau și subliniau diferitele angajamente pe care trebuia sa mi le asum – încheind, evident, cu asigurarea ritualică despre confidențialitatea cu care vor fi tratate datele mele.
Poate acest pas fusese gândit, în vechime, ca o probă de răbdare – sau poate folosit de o inteligență artificială pentru a citi nuanțe minuscule – poate tot ceea ce credeam noi despre comunicarea pe Internet e fals – poate Noor ne poate citi pulsul și compoziția chimică a sângelui. Important este că am
Succes! În pasul următor te contactăm noi – nu aveam să știu dacă prima etapă a fost cu adevărat o reușită decât peste câteva zile, când am primit un telefon. Probabil că niște programatori din vechime s-au amuzat teribil când i-au dat robotului un accent moldovenesc.
După ce mi-a recitit cerințele postului, robotul s-a angajat într-o discuție de clarificare, permutând toate informațile trimise de mine în încercarea de a mă debusola. Din fericire avusesem grijă să nu exprim nimic în centimetri, iar restul informațiilor erau bazate pe realitate.
În încheiere, cu un acces de entuziasm electronic, robotul mi-a comunicat că sunt corespunzător și că voi fi contactat de o colegă pentru un interviu personal. După un scurt schimb de mailuri cu colega a rămas că fac o primă incursiune în Redimensiune într-o miercuri.
-va urma-
Imagini: Robotul lui Franck V. de pe Unsplash, plus o poza cu Sistem de pe Wikipedia.
