Jale tie, stirpe a lui Adam! Jale voua, pacatosi si imagini ale virtutii! Jale voua, celor blanzi si jale celor mandri! Jale tarfelor din lupanare si copilelor neprihanite! Jale pruncilor de-o primavara si jale unchiesilor cu plete sure! Jale cersetorilor si jale stapanilor de turme! Jale fiecarui suflet, caci pe pamant va pasi Fiara!
Vor veni trei valuri de smoala, asemeni celor trei barbii ale Fiarei! Vanatul va scapa, caci capcanele vor plezni precum copcile de pe burta Fiarei! Pescarii vor flamanzi si navoadele vor crapa intinse de pietre, ca panza de in pe coastele Fiarei! Apocalipsa vine si e vestita de chip cioplit dupa asemanarea Raului…
Ma rog, cu alte cuvinte (desi, recunoasteti, introducerea creeaza un suspans misto) vine peste noi sfarsitul lumii. Sfarsitul lumii in care bunul si frumosul mai insemnau ceva. Am vazut (jale!) intr-un magazin un manechin gras. Parol. Si acum sa ne gandim putin. Desi toata lumea le injura pe manechinele alea silfide, pentru ca le stirbesc respectul de sine femeilor obisnuite etc etc, ele aveau rolul foarte important de a inalta nitel stacheta. Adica bun, femeia de rand nu arata ca un manechin, dar totusi parca ar renunta la al cincilea profiterol ca sa ramana cat de cat zvelta. Femeia de rand nu va trai cu numai un bob de mazare pe zi, ca manechinul, dar, la naiba, cel putin va comanda o bautura dietetica dupa cei 5 hamburgeri! Intelegeti ce zic? Fotomodelele alea erau o minima forta motivatoare sau, daca nu impingeau in directia potrivita, cel putin o indicau asa, aproximativ. La fel si cu manechinele din vitrine. Daca vezi unul finut, te gandesti si tu ca poate nu e bine sa sari de suta, ca nu te mai incape haina aia misto.
Or, in momentul in care trantesti un manechin gras, adica nu ii mai arati consumatorului „incearca si tu, cat de cat, sa arati asa” ci ii arati „na, ba, haina pe masura ta si nu iti mai face probleme” intreaga lume se duce de rapa! In ritmul asta, pe cand o sa creasca baiatul lui Johnny in loc sa il duc LA femei o sa il duc intr-o plimbare scurta, de zece minute, IN JURUL unei femei!
Boooon. M-am usurat nitel. E interesant cum multe femei refuza sa faca sex oral pentru ca, vezi bine, e degradant. Ori asta e o idee gresita. Se inghesuie toate sa te mangaie si sa te pupe, de exemplu, pe cap. Dar in acelasi timp se inghesuie toate sa ne arate cu degetul (pe noi barbatii) ca nu gandim cu capul si ca un alt organ ia deciziile pentru noi. Pai hai sa adunam 1+1 si sa realizam ca atunci cand un barbat iti permite sa ii faci o felatie face, de fapt, gestul suprem de incredere!
Mai mult, tinand cont de cat de important e organul ala pentru noi, in mod normal toti barbatii si l-ar impodobi cu piercinguri, tatuaje si mai stiu eu ce. Motivul pentru care NU o facem este frica – ideea ca un strain va sta cu scula ta intr-o mana si un obiect ascutit in cealalta este mai mult decat putem suporta! Ori in momentul in care bagam organul intr-o gura sanatoasa, dotata cu 32 de dinti (8 incisivi, 4 canini si restul masele, ca nu stiu diferenta dintre ele) e ca si cum v-am asterne, cu o plecaciune, lumea intreaga la picioare.
Poate ca am mai atins, in treacat, subiectul casatoriei prin cate un text. Desigur, raman cel mai fervent aparator al liberului arbitru. Dar raman, in acelasi timp, la parerea ca daca te droghezi macar nu trebuie sa te culci in fiecare seara langa dealerul de heroina. In fine, ce voiam sa va spun e ca am auzit cea mai stranie argumentatie pentru casatorie. „Ma casatoresc pentru ca nu vreau sa mor singur”. Ergo, printr-un dictionar obscur al limbii romane exista o definitie de genul:
SINGUR, singuri, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre oameni) Linistiti, impacati cu ei insisi, relaxati; (despre situatii) care relaxeaza, care genereaza pace sufleteasca. II. Adv. 1. Nedureros, fara complicatii. 2. Îndată, imediat, deodată, brusc.
Booon. Si acum, fetelor, ca sa nu va las cu un gust amar, de misoginism (hahaha), sa devenim nitel intelectuali. Fara exagerari, desigur. Si atunci cum poti sa pari intelectual fara sa te dea cultura afara din casa? Filme, tata, filme. Sa bagam o cronica de film.
Rounders este doar aparent un film despre cartofori; in realitate este o metafora foarte complexa despre acea mana de actori standard care joaca in majoritatea scenelor din vietile noastre. Pentru cei care au vazut filmul, o sa detaliez nitel pe cine reprezinta fiecare personaj. Ceilalti, ce sa zic, dati o fuga la mall sau ceva de genul.
KGB (John Malkovich) este peste tot. E seful tau, tatal prietenei, soacra, amanta, dupa ce ii trece perioada aia de lapte si miere si incepe sa insiste cu divortul. Sunt regulile lui si, inevitabil, te bate. Parca nu ar fi destul, nici macar nu se bucura ca te bate – e asa, mai mult un fel de obligatie, fara pic de pasiune. Uneori atribui chestia asta prostiei, alteori rautatii. Uneori te gandesti ca poate nu a inteles, pur si simplu, visul american. Nu ai cum sa il bati, cel mult poti sa te strecori pe langa el…dupa care stai cu frica in san sa nu te intalnesti iar cu el. Iar lucrul cel mai enervant si mai deranjant dintre toate este ca in realitate nu vorbeste cu accentul ala rusesc idiot – nici macar nu poti sa razi de el pe tema asta.
Mike, Matt Damon – un personaj super tare, pacat ca nu este un personaj real. Ma rog, el este real, dar nu exista in plan fizic. Mike esti tu, de cate ori dai piept cu greul. Iti inchipui ca o sa depasesti greutatile, o sa iti iei doua slujbe si o sa muncesti si noaptea, o sa iti platesti datoriile si o sa fii liber. Nu o sa se intample. La urma-urmei, tu-ul asta imaginar este atat de lipsit de imaginatie incat si dupa ce scapa de probleme ramane in aceeasi cloaca de cartofori. Sau, ca sa intelegi mai bine, face exact ca tine – imediat ce ii trece mahmureala uita ca a jurat sa nu mai bea vreodata.
Jo (Gretchen Mol) este acea bomboana de fata pe care ne chinuim sa o gasim cu totii. Craci, buzunare adanci, iubire patimasa….si este cu totul si cu totul a ta, daca esti dispus sa faci cateva compromisuri. Stii tu, sa te piepteni cu carare pe stanga, sa incepi sa porti pulovere din tweed, sa urmaresti „Inima de tigan”* si sa raspunzi la numele Andrei. Ce daca te cheama Vasile.
Knish, Torturro adica, e mai periculos decat KGB. Adica, cel putin rusul te anunta care sunt regulile dupa care o sa pierzi. Knish e mai pervers, te ajuta, iti mai da un sfat, si in tot acest timp sta cu ochii dupa fundul tau. Presupun ca nici femeile nu sunt incantate sa profite un barbat trupeste de ele, dar baietii o sa fie de acord ca pentru noi perspectiva e mult mai infricosatoare. Ma rog, daca nu te prinzi care e miscarea in secunda in care individul te intampina in halat, probabil ca meriti ce o sa ti se intample.
Kenny (Ray Iannicelli) – asta e ca un fel de Knish, da’ nu il duce capul sa te ia pe ocolite asa ca nici nu incearca. Din cauza lui Kenny te duci la sala – mai bine sa fii pregatit.
Barbara (ceva actrita cu nume grecesc) – casca bine ochii la ea. Ai vazut cum ii ajuta pe baietii aia doi sa gaseasca musterii? Nu te asteptai sa tranteasca „25%” inainte sa il bage pe Mike in camera, este?
Petra – Petra este o gagica buna, cu cartile pe fata – iti zice niste reguli si printre ele, daca esti in stare, poti sa gasesti si nitica distractie. Si la urma-urmei, daca tot dai 25% macar sa ii dai pe ceva ce merita. Din nefericire are, si ea, accent rusesc – iar dupa experienta cu KGB treaba asta te lasa cu niste idei cu adevarat confuze.
In sfarsit, ideea asta parea mult mai amuzanta cand m-am apucat sa scriu. Se pare ca, la fel ca in orice alta situatie, daca incepi sa te gandesti serios la realitate ti se cam duc la fund corabiile. Si spun asta in sens complet heterosexual, in sensul ca te demoralizezi. Ma rog, sa incheiem cu Worm. Baiatul asta, jucat de Norton, traieste viata. Nu in sensul acela laudativ, ci la modul real. Viata lui Worm e plina de bucurii marunte; mai ciordeste de aici, mai ia bataie acolo, mai pacaleste niste studenti plini de bani, mai face cateva luni de puscarie – treaba e ca e baiat destept, se concentreaza pe partile bune (uite ce tatuaj misto si-a facut in puscarie) (inclusiv pe partile bune ale Petrei) si se ia la tranta cu problemele doar pe masura ce ele apar.
Si daca aveti de gand sa va plangeti in legatura cu filmul pe care l-am comentat aici intr-un mod atat de fermecator, ganditi-va ca se putea si mai rau. Sa vedeti cand ma apuc sa comentez despre adevarurile universale care transpar din „Anal Angels on High Heels”….
