OK, probabil ați citit deja articolul ăla cu titlu mincinos – a sosit timpul să demontăm și celelalte 5 mituri despre cât de bine e să fii pieton, comparativ cu amărâții ăia de șoferi.
O notă aici – am primit feedback surprinzător de consistent la articolul anterior, mai că îmi vine să îi mai porcesc o tură pe bicicliști, doar ca să se enerveze lumea. Dar mi-ar strica lista, așa că o lăsăm pe data viitoare. Așadar! am ajuns la:
Mitul nr. 6: Scapi de proștii opriți în drum, pe avarii
Ei, scapi. Da’ ce, pietonii nu au treburile lor? Nu trebuie să își vadă de ele? Nu e dreptul lor să aștepte autobuzul, iubita, ciclul, naiba mai știe ce, fix în calea puhoiului de oameni?
Unde să își caute supozitoarele prin poșetă, dacă nu în buza aparatelor ălora de acces la metrou? Unde să savureze o țigară, dacă nu în locul cel mai îngust de pe trotuar, între o mașină parcată și ditamai stâlpul cu „Oprirea interzisă”? Unde să stea de vorba cu o colegă pe care n-a văzut-o de minute întregi, dacă nu în dreptul ușii rotative de la corporație?
Ba, dacă stai și te gândești, pietonii sunt mai ceva ca șoferii – măcar ăia (în mare parte) trag pe dreapta înainte să tragă de sfoara de avarie. La pietoni e nițel altfel. Știți cum e când un roboțel rămâne fără baterii, nu? (Nu roboțel din ăla, perverselor!). Începe să se miște din ce în ce mai lent, până rămâne nemișcat.
E, cu pietonii nu se întâmplă deloc așa. Se opresc dintr-o dată, fără vreun indiciu că ar fi vrut să facă asta. Probabil îi mănâncă în fund și când duc mâna să se scarpine procesul e atât de intensiv încât creierul direcționează acolo toate resursele. Ca la hipotermie, pentru cine n-a chiulit de la biologie. Dar, înțelegeți voi, cu minte în loc de sânge.
Mitul nr. 7: Nu te mai agasează toți frustratii cu mâna pe claxon
Nu, acuma te agasează ăia cu mâna pe telefon – și e chiar mai rău. De când am umblat eu ultima oară pe jos a început toată lumea să vorbească pe speaker. Cumva, la un moment dat, societatea a avut un declic. De la modelul vechi, în care încercai să găseșți un colț cât mai privat, să nu audă străinii ce treabă ai tu, acum s-a ajuns să dai volumul la maxim, să fii sigur că răzbate până în ultimul vagon.
Iar eu nu reușesc să pricep de ce. Să zicem că dacă vorbeșți cu vreo zână și îți promite aia că îți face lucruri, dai și tu pe difuzor, să te invidieze toți navetiștii. Sau dacă ești vreo tânără corporatistă și te sună șeful să te laude ce meseriașă ești, nu poți te rog să stai mâine peste program că am o ședința importantă, poate vrei să audă lumea că știi chestii și în afara dormitorului.
Dar nu, chestiile astea nu sunt în program. Ce e în program e Matei care a enervat-o pe una; Mega Image care vinde avocado stricat, scroafa aia de la field care nu muncește deloc, instalatori și țevi sparte, iPhoane la ofertă, cum se instalează Netflix, te învăț eu rețeta de piure, mă rog, orice, în afară de ceva interesant.
Bine, proabil există o explicație simplă. De exemplu că lumea nu duce telefonul până hăăăăăt, la ureche pentru că nu le-ar rămâne destulă concentrare să se țină și de bară în timpul ăsta.
Mitul nr. 8: Cei din jurul tău nu mai fac manevre periculoase
Da’ de unde! Stai să își dea seama blondul ăla că și-a uitat cartela pe birou, că face un 180 lansat și îți da un cap în gură de parcă l-ai înjurat de mamă. Să vezi cum se trezește câte unul să se asigure că are dildo-ul în ghiodan – cu genul ăla de mișcare pe care au studiat-o băieții de la Blizzard, de au modelat paladinii din World of Warcraft. Atâta că ăia fac arcul de cerc din paloș, că era dubios dacă îi echipau cu ghiozdane Dell.
Nu mai zic dacă ratează vreo grasă covrigaria. Aici „ratat” înseamnă, desigur, că nu își propune din timp să meargă acolo, ca să își planifice traiectoria. Ci aude chemarea susanului fix în dreptul ferestruicii și face o întoarcere de deformează continuumul timp-spațiu. Și când intră în linie dreaptă spre răsfățurile alea din aluat, fuge lumea din calea ei ca Indiana Jones când se rostogolea bolovanul ăla.
Mitul nr. 9: Nu mai trebuie să te ferești de femei
Ok, știm, e plin și de bărbați care conduc prost. Da, sunt o mulțime de femei care conduc fantastic. Dar recunoaște, dacă vine o mașină și observi că la volan e o femeie, eșți o idee mai atent la ce face, preventiv. Și da, asta fac inclusiv femeile.
Ei bine, acestea fiind zise, femeile sunt la fel de imprevizibile și pe trotuar. Ca să fiu sincer, am ajuns la concluzia că femeile sunt dezechilibrate. Serios, dacă vezi pe stradă o femeie care merge drept, probabil e travestit. Și nu vorbesc aici de alea care au descoprit aseară tocurile cui, iar azi umblă ca pe picioroange. Au unele un stil de mers de arată cum mă simt eu când mă las prea tare cu scaunul pe spate.
Nu, chiar și o femeie care știe să umble cu ce e încălțată merge așa, nițel sui, cât să nu fie chiar paralelă cu drumul. Plus că 90% dintre femei au stilul ăla de a flutura din mână de zici că vor să îți dea una sub centură. Fetelor, doamnelor, nu e nevoie să mergeți cu mâna la juma’ de metru, că nu sunteți la circ, pe sârmă. Mai bine puneți doi plumbi și rezolvați problema.
Iar dacă o femeie mai trebuie să facă și altceva în afară de simplul mers pe jos, s-a terminat. Dacă se uită la ceas zici că a furat-o curentul, își schimbă cursul cu 15 grade. Dacă scotocește în poșetă îți face o sinusoidă de toată frumusețea. Nu mai spun dacă își aranjează părul – cred că dacă se apucă vreuna să își future pletele la modul serios, ca-n filmul ăla cu Jessica Alba, până apucă să se dezmeticească deja a și făcut un triplu tuluț.
Ok, glumim ce glumim, sper că ați și râs pe ici, pe colo, că vine ultimul mit și ăsta e trist de-a dreptul:
Mitul nr. 10: Mai stai și tu printre oameni
De parcă ar fi un lucru rău să stai liniștit în spațiul tău personal, cu mâna pe schimbător sau, poate, pe un picior de persoană. Mă rog, așa umblă vorba, că cică e bine să mai ieși din mașină și să mai vezi oamenii, să mai interacționezi cu ei, să rămâi, cum ar veni, conectat la realitate.
FALS! Realitatea e nașpa! Ăia care sunteți izolați în bula voastră, stați acolo, nu veniți încoace! În realitate toată lumea e încruntată, nu vezi un zâmbet decât dacă îi cade cuiva telefonul și se sparge.
Oamenii se uită la orice, numai la ceilalți nu. Stau cu ochii în telefon, în carte, în pământ, în gol, în decolteu, în apărarea mea era fix în dreptul meu. În fine, te uiți și nu îți vine să crezi câți oameni singuri sunt băgați unii în sufletul altora într-un vagon de metrou.
Și asta e partea bună! Partea nasoală e când dai de unii care se cunosc între ei și discută. Zici că e o întâlnire a Deprimatilor Anonimi, toată lumea e nemulțumită. De vreme, de colegi, de Iohannis, de statul paralel, de pantofi, de conductorul de metrou, de familie, de absolut orice.
Io mă întreb cum fac față ăia care au drumuri mai lungi cu metroul, după ce auzi atâtea văicăreli cred că te năpădește și pe ține tristețea. Dacă ai mai mult de doi ani de navetă ar trebui să primeșți spor de risc. La schimburile de magistrală ar trebui să se dea felații gratis, doar ca să ajungă oamenii la birou fără să îi bușească plânsul.
Ar trebui să bage Metrorexul clovni prin vagoane, să mai uiți și tu de probleme. Sau, dacă nu, măcar să pună pe monitoarele alea din stații interviuri cu Dăncilă.
Gata, astea au fost miturile, sper că acum o să le recunoașteți în discuții și nu o să va lăsați amăgiți. E singura noastră șansă de a evolua ca societate și ca specie – nu ai cum să inventezi teleportarea sau beția fără mahmureală, cât timp ți se pare mișto să mergi cu metroul.
Și da, îmi dau seama că am încheiat într-o notă mai sobră decât aveam de gândla început. Dar misiunea mea este adevărul. Ce, la teleenciclopedia vă venea mereu să râdeți?
Painkiller
