De ce rade Mos Craciun

Iaca au fost si sarbatorile. Sper ca v-ati distrat. Adica, e frumos asa, cu mancare la greu (deh, traume de burlac), bauturi specfice (de fapt, orice contine alcool), si, in general, o atmosfera de buna-dispozitie. Colindatori, saruturi sub vasc, cadouri sub brad (pentru cei care nu si-au luat brad, cadouri rezemate de perete) si alte asemenea. Sa fim seriosi, toate astea-s basme.

In primul rand, treaba cu atmosfera de sarbatori. Cred ca totul tine de un soi de amnezie selectiva. Adica, oameni in toata firea par sa uite unele chestii minore, cum ar fi ca daca baga in ei ca spartii o sa se ingrase si nu se mai uita nici naiba la ei. Cam jumatate din barbati si cam 99% din femei (da, le-am inclus si pe ele in „oameni in toata firea”) o sa petreaca primele trei saptamani din noul an incantandu-si anturajul cu detalii despre cum s-au indopat, si cum o sa se chinuie sa slabeasca din nou.

Dupa mintea mea, consideratiile astea ar fi fost mai de folos inainte sa dea iama in mancare ca armasarii lui Moromete in porumb. Dar m-am mai inselat si cu alte ocazii. De exemplu, acu vreo doi ani, in circumstante asemanatoare. Cand una din invitatele la petrecerea de Revelion se delecta cu un tort, iar eu am cazut, din nou, victima pornirilor mele altruiste. I-am spus ca da, tortul este nemaipomenit, dar daca nu se opreste o sa ajunga cat malu’.

Credeti ca mi-a multumit careva? Nici pomeneala. Singurul meu noroc a fost ca domnisoara nu avea un pahar de bautura in mana, ca mi l-ar fi aruncat in fata, ca in filme. Dar ea avea doar tortul, si, multumesc lui dumnezeu, n-a lasat-o inima. Mi-a spus, insa, ca sunt magar, si sa dispar din fata ei. Prietenul domnisoarei mi-a spus ca sunt magar si ca o sa ma bata. Gazda, ca sunt magar si ca nu ma mai invita. Partenera mea, ca sunt magar si ca se desparte de mine. Doar fratele firavei domnisoare mi-a spus ca am fost magar, si ca merit o bere pe chestia asta.

O alta chestie pe care n-o inteleg e vascul. Care e faza cu vascul? Adica, toata lumea pare sa uite toate rahaturile datorate vascului, si isi atarna o sumedenie de crengute in toata casa. Cred ca e un soi de magie neagra. Tutun pe naiba, adevarata iarba a dracului e vascul!!!

Daca n-aveti idee despre ce vorbesc, e momentul sa va alarmati. Sunteti inca sub efectul vascului, si ar cam fi momentul sa va treziti. Oricum, o sa ma indur (vezi altruismul mentionat mai sus) si o sa va lamuresc.

Cand isi atarna vascul de pragul usii, de lustra sau de mai stiu eu ce, toti barbatii (garantat!) se gandesc la bunaciunea aia de tipa, care o sa se invarta pe sub vasc pana o sa apara ei si o sa ii ceara un sarut. La femei e acelasi lucru, desi nu mi-e clar cum o sa apara Brad Pitt intr-o carciuma din Universitatii sau intr-un apartament din Berceni. Si sa nu ma luati cu povestea aia cu vascul care aduce noroc, pentru ca nu cred nimic. Asta a fost inventata de femei, ca sa explice imbulzeala de sub tocul usii. „Ce faceti, dom’ne, de va inghesuiti acolo?” „A, nu stii? Vascul aduce noroc!”.

Una peste alta, ca un facut, bunaciunea de tipa nu se apropie la mai mult de 5 metri de vasc. In schimb, sub el stau ciopor toate celelalte femei, inclusiv prietena altui invitat, matusa de 40 de ani a gazdei si un pechinez de un an, care nu se stie cui ii apartine. Iar dupa o vreme, cand intre tine si sticla de whisky se afla tocmai beleaua asta de vasc, iar tie nu iti da prin cap sa faci un mic ocol, izbucneste dezastrul.

In linii mari, ai doua variante: fie o saruti, fie nu o saruti. Daca o saruti, se isca o cearta pentru ca:

„Nu te cred ca nu stiai ca fata aia a venit cu mine”;

„Daca te mai dai la vara-mea iti rup picioarele; ii stiu eu pe astia ca tine”;

„Ce te strambi, ca nu a fost asa rau”;

„Magarule, fara limba! Te spun lui Adi!”;

si, evident, „Sa nu crezi ca te-am iertat pentru remarca aia cu facutul cat malu'”.

Daca nu o saruti, se isca o cearta pentru ca:

„Daca stiam ca esti asa plin de fite nu te mai invitam”;

„Poti sa iti cauti de lucru, pentru ca din ianuarie o sa fii somer”;

„Ce sa zic, de parca tu ai fi vreun Fat-Frumos”;

„Care a facut-o, ma, pe prietena mea grasa?!?!”.

Una peste alta, cea mai buna solutie pe care am dibuit-o pana acum e sa te faci ca nu intelegi ce semnifica vascul. Daca te opreste careva, dai din umeri si treci mai departe. E adevarat, risti sa fii cunoscut, dupa asta, drept „Betivul ala care s-a pilit inainte de ora 10”. Dar, pe cuvant, pretul asta este mic. La urma-urmei, renume prost sau nu, poate fi singura ta sansa de a prinde Revelionul urmator.

Acuma stiti de ce rade Mos Craciun?

Aș putea, la o adică, să îți trimit chestii din astea istețe și pe mail.

Comentează