Zilele trecute am fost la o nunta. Unde am remarcat unele chestii, si m-am nedumerit la altele.
Mirii nu trebuie admirati pentru curajul de a isi lua un asemenea angajament. Nu trebuie invidiati pentru certitudinile care ii motiveaza. Ei trebuie respectati pentru ca rezista un ceas in tol festiv, plus coroanele alea pe cap. Oricum, scena mi-a adus aminte de spectacolul pe care l-am organizat la sfarsitul clasei I. (Eu am fost Abecedarul).
Lumanarile alea sunt mult mai grele decat par. De ce ai nevoie de o lumanare cat un arac de vie? Ar trebui sa intre si biserica in secolul XXI. Sa se foloseasca niste lanterne micute. Sau un breloc din ala cu laser.
Onoarea de a fi cavaler este deosebit de indoielnica. Adica, popa ii pomeneste pe miri, pe nasi, pe parinti, iar pe cavaler il trece la „si toti nuntasii”. Mirii sunt miri, si de aia sunt acolo. Nasii au la cine sa se duca duminica la masa, plus ca li se saruta mana. Si primesc si ei vin si cuminecatura din aia.
Dar cavalerul de onoare?!??! Dupa ce ca sta acolo cu lumanarea in brate, cu ochii in pamant ca sa nu se holbeze la bunaciunea de invitata care face poze din spatele popii, nu primeste macar o gura de vin sa isi mai vina in fire. Dar cel mai grav e ca popa il trece la „si ceilalti”. Nu e deloc si ceilalti! Ca ceilalti nuntasi stau bine-mersi pe banca, nu se perpelesc la flacara!
Daca ai un rol activ intr-o ceremonie religioasa, nu e bine sa te bazezi pe indrumarile popilor din zona. E cu atat mai putin recomandabil daca ai un rol mai putin important, cum ar fi, sa spunem, pe cel de cavaler de onoare. E normal, pentru ca dupa cum spuneam, toata lumea se concentreaza asupra mirilor, si apoi asupra nasilor. Norocul cavalerului ca mai au nevoie, din cand in cand, de lumanarea pe care o tine el.
Unor popi le place sa danseze. De aceea e posibil, uneori, sa vrea sa dea mai multe ture de masa decat scrie la carte. E, de asemenea, posibil sa il traga dupa ei pe cel pe care il tin de mana. Mai ales daca a fost destul de naiv sa mearga fara lectia invatata.
Hainele preotilor sunt inflamabile. E drept, probabil ard cu un foc mai pur.
Daca iti faci cruce „in stil catolic” la o nunta ortodoxa, risti sa produci o oarecare confuzie.
Ceara fierbinte nu are, in sine, nimic excitant. Se pare ca efectul ala tinea de tipa care o turna.
Geamurile din spatele icoanelor sunt puse mult mai aproape decat par. Daca vrei sa le saruti, trebuie sa te apleci cu precautie.
Cine a fost cu ideea de a include, in predica, povestirea aia cu Isus care a schimbat apa in vin? Adica, nu prea vad legatura cu nunta. Adica o vad, dar mi s-a spus ca e numai in mintea mea imbibata de alcool. In fine, nici nu conteaza, pentru ca e o idee buna. Cel putin ii mai ia gandul mirelui de la problemele care il asteapta.
In sfarsit, care e faza cu taina casatoriei? De cand dureaza conspiratia? In timp ce mirii se opinteau sub coroanele de care am spus mai devreme, popa le povestea cum casatoria consta in ascultarea femeii fata de barbat (aprob), in respectul barbatului fata de femeie (aprob ceva mai putin) si in bucuria trupeasca, atinsa numai sub litera legii (ce sa aprob, nici nu inteleg).
E, initial credeam ca preotul le desluseste taina respectiva. Nu. Dupa ce le povesteste inca niste chestii (in momentul respectiv am fost distras de ceara topita care imi curgea pe maini), trage concluzia ca „de asta taina casatoriei e un lucru minunat etc”. Ma durea sufletul sa ii spun omului ca tocmai divulgase taina cu pricina. Dar chiar nu s-a gasit nimeni sa ii anunte ca nu mai e nici o taina? Oare daca ma duc la un preot si ii fac in ciuda „am aflat taina casatoriei! Sac!!!” se cheama ca pacatuiesc?
