Mai zilele trecute Vasilescu se plângea că nu mai suportă pozitivismul (fals) de pe Internete; prima mea reacție a fost să mă mir de bula în care trăiește, că mie mi se pare că tot ce văd online e plin de critică, supărare, nervi, frustrare, negativism.
Dar nu am mai comentat nimic, mi-am dat seama că nu le putem pretinde tuturor să critice pozitiv, ca mine :D
Acestea fiind zise, am pus piciorul în metrou după ceva vreme și ce credeți că văd? Publicitate.
Regina Maria și minimalismul
Faptul că nu sunt celebru e ceva ce, realmente, ne afectează pe toți. Dacă dădeați și voi un like ș-un share la timpul lor, poate ajungeau și pe la alții diverse idei.
De exemplu, aia cu plasatul codului QR undeva unde lumea chiar poate să îl scaneze. Sau, cine știe, poate ideea unor publicitari care chiar încearcă lucrurile/mediile pe care le promovează? Mă gândesc la ceva gen Mel Gibson, dar cu metrouri.
De vizualul ăla minimalist nu prea sunt în măsură să mă pronunț, că nu-s expert, o să zic doar că băiatul desenat acolo face tracțiuni, nu ridică haltere. Mă rog, astea-s detalii, per total mi se pare mișto din partea lor că lasă stagiarii să facă vizualuri de campanie.
Textul, ce să zic, e o alegere. Poate au o parere mai bună decât mine despre nivelul general de inteligență al societății. Poate că s-au ferit de cuvântul vaccin, că n-aveau chef de scandal. La urma urmei, pe landing page au pus ambele propoziții (iar pagina aia e neașteptat de mișto, kudos).
Sau poate pur și simplu au ales mărimea în locul elocvenței, că dacă mai scriau ceva trebuia să micșoreze fontul. Dovadă că, sub QRul ăla inaccesibil, au scris cu litere cât un vaccin de furnică „Programează-te acum”.
Per total, impresia pe care mi-au lăsat-o a fost de simplitate minimalistă gen Miyagi și de skill gen Daniel la început de film.
VEEAM, Rococo digital de metrou
Poate și pentru că l-am văzut după ăla minimalist de la Regina Maria, dar posterul de la Veeam mi s-a părut genul care te face să te bucuri că n-ai consumat nimic.
Veeam e firmă de IT, nu au ăia de unde să știe despre UX, deci nu putem să ne supărăm pe amplasarea QRului. Și nu putem decât să apreciem modul inedit în care au folosit spațiul disponibil.
Un sfert de poster e ocupat de o iconiță random – nimic nu strigă „cutting edge technology” decât niște pixel art fără legătură cu restul vizualului. Also, prin agenții circulă gluma aia veche despre clientul care vine mereu și îți cere să faci logoul mai mare. Ei bine, Veeam se separă de turmă, ei au mărit un element random.
Sfertul ălălant e ocupat de Let’s connect, care nu are legătură cu landingul, cu textul sau, mă rog, cu orice. Dacă ai timp și răbdare, poți afla că e titlul unei serii de testimoniale de angajați. Hmmm, poate de fapt posterul e o manipulare psihologică genială.
În fine, mai avem sfertul ăla în care au înghesuit jumătate din Frații Jderi sau ceva, important e că iconița pixelată e suficient de mare. Iar textul, ce să zic, mustește de flexibilitate la locul de muncă.
Per total, dacă aveam de ales aș fi păstrat vizualul ăla cyberpunkish dar aș fi optat pentru alt titlu, gen „Vino la noi să faci lucruri mai mișto ca posterul ăsta”.
Humanitas mizează pe gravitas
Na, eu mă gândeam că posterul de Regina Maria nu e destul de clar pentru mulțime și ce văd în metroul următor? Cărți, nene. De citit!
Poza e luată de pe site-ul Humanitas, că metroul era plin ochi și mi-a fost rușine să mă vadă lumea că pozez cărți. Dar, credeți-mă pe cuvânt, era un set de două postere, ăsta cu Liiceanu și încă unul cu ceva noutate de Houellebecq.
În primul rând, ia să nu vă luați de Liiceanu. Dacă aveam ziar eram și eu mereu pe prima pagină, așa că să-l lăsați în pace.
Ce aș dezbate e decizia de a face reclamă la cărți în metrou. Nu mă dau eu deștept, puteți face un exercițiu – când sunteți în public data viitoare uitați-vă în jur și faceți un inventar. „Ăsta cred că citește, ăsta nu”. Vedeți ce iese.
Pe urmă, dintre cele două postere, ăsta era cel vesel. Ia, uitați-vă iar la publicul din jur și împărțiți-i pe ăia care citesc în două – ăia care aleg Dan Brown sau 50 Shades, versus ăia care aleg „puțină teologie”. Exact.
Măcar nu mai măcăn și la ăsta că nu e QRul la vedere – băieții au renunțat cu totul. E în librării, ce nu e clar, descurcă-te. Dacă mă gândesc totuși că ambele cărți sunt disponibile ca ebook, iar site-ul Humanitas e chiar decent, păi singurul motiv pentru care nu au inclus linkuri sau măcar adrese web rămâne doar ăla că nu au vrut să distragă atenția publicului amator de carte, l-au lăsat să silabisească doar informațiile esențiale.
Hai, serios, știți că am dreptate. Ia, ăia care vreți să mă porcăiți, închideți ochii și ziceți cum se scrie, pe litere, Uelbec.
Ceva joc de cărți
Hai că mai revenim nițel cu picioarele pe pământ. Și la propriu, și la figurat. După ce am ieșit din metrou am dat tot de cărți, dar de data asta din alea mai populare. Ar fi multe de zis de meshul ăsta – concurența urlă „Fii boss”, „Câștigă milioane”, „Uite-o pe Cruduța” iar băieții ăștia vin cu un timid „Joacă poker”.
Pe urmă, cel mai mare site din lume? Much doubt. Mă rog, aparent nu e chiar un no-name, cum mă așteptam, dar dacă ăsta e cel mai mare din lume dau o bere. Din aia mică, la 0.33, că n-am câștigat la poker.
Dar CHESTIA CEA MAI TARE ȘI MAI TARE din reclama la cărți sunt, ei bine, cărțile! Nu e cea mai reușită poză dar ia uitați-vă nițel, ce mână de poker câștigi cu cărțile alea? Dar dacă joci, să zicem, blackjack, ponton, 21? Să fi folosit oamenii ăia, oare, o poză stock cu un cu totul alt joc de cărți?
Aici n-am o concluzie. Oscilez între invidie (eu nu-mi permit un asemenea nivel de nepăsare ca artul ăla), fascinație (ca la reconstituirea accidentelor aviatice, cu tot lanțul de mici erori care a dus la dezastru) și lăcomie (dacă toți, sau măcar o parte dintre jucătorii de poker sunt atât de praf încât nu observă detaliile astea, păi dacă geniul de mine mă apuc de joacă o să mă umplu de bani cât ai bate din palme!).
Plin-ochi de gânduri bune,
Painkiller
