OK, am râs noi de proști în anul care a trecut, dar adevărul e că nu-i 100% vina lor. Lumea a avut și ghinion că pe campania asta s-a nimerit un copywriter slab. Sau na, ca să fiu fair-play, o echipă slabă de comunicare. Pentru că, obiectiv vorbind, dacă și la comunicarea de pandemie se aplicau aceleași metode și principii ca în sfera comercială, stăteam cu toții mult mai bine în clipa asta.
Un avertisment, mai întâi – în seria asta o să mai scap și câteva cuvinte tari. Dacă pudoarea e mai puternică decât setea de cunoaștere, poate e mai bine să o lăsați baltă. Motivul e că după gluma de data trecută, cu ăia care nu suportă masca, am rămas cu o senzație de neîmplinire. Gluma inițială trebuia să fie simplă, directă, elegantă:
„Toți ăia care simt că se sufocă sub mască? La pariu că nu le-a pus nimeni vreodată pizda pe față”.
OK, doar simplă și directă. Or, în exprimarea pe care am folosit-o data trecută, chiar dacă lumea s-a prins, că nu era greu, am simțit că nu i-am făcut glumei dreptate. De unde și decizia: azi punem cărțile pe masă.
Boon, să purcedem. O să ne uităm la niște elemente esențiale în orice strategie de comunicare. Sigur, o să vină niște strategi să spună că de fapt elementele sunt mai multe. Alții o să spună că de fapt sunt mai puține. Și pe urma o să mai vină unii că fix atâtea elemente sunt, dar ca sunt altele. Părerea lor e foarte importantă pentru noi, dar o să ne concentrăm în continuare pe astea, că sunt relevante. În această primă parte o să ne uităm la:
Comunicatorul
Când te apuci de strategie, mai întâi analizezi bine comunicatorul – cu plusuri, cu minusuri și cu minusuri. Și cu încă niște minusuri, că e statul român.
Păi bă statule român, cum să aștepți tu să te creadă lumea pe cuvânt? După tot timpul ăsta în care ai fost doar un băț în roata cetățeanului, cum să creadă ăla că dacă faci ceva, o faci spre binele lui? Păi pe omul de rând il apucă jalea când iese statul că s-a gândit să vină în ajutorul românului.
Plus că orice brumă de speranță, dacă mai există, se topește când vezi cine dirijează statul – îl avem pe Orban, din partea puterii, și pe Ciolacu, de la opoziție. Orban și Ciolacu. Adică orbul și cu ciungul, frate, fix ca în bancuri. Un orb și un ciung intră într-o țară, iar cetățeanul tre’ să aibă încredere?
Pe urmă te mai gândești și cine e potrivit să transmită informațiile. N-or fi proaste toate companiile alea de au purtători de cuvânt. Sigur, aici statul are o problemă – nu e suficient să ai grai, ca să fii purtător de cuvânt trebuie să mai și știi niște lucruri, ori la stat situația e cum e. Dar măcar nu lăsa, stat române, pe toată lumea să iasă cu declarații ca și cum ar vobi în numele tău.
La noi cred că doar Morcoveață mai lipsea să iasă cu declarații, că în rest toți trântorii s-au scăldat în atenția mass-media. Și de parcă nu aveau deja credibilitatea suficient de jos, s-au apucat și să contrazică frenetic tot și toate. S-au contrazis între ei. Au contrazis OMS-ul. S-au contrazis pe ei înșiși. L-au contrazis pe ăla care fusese mai devreme la microfon. Te miri că stă românul cu masca pe sub nas – păi la cum s-a comunicat să ziceți mersi că nu o poartă pe picior, cu sfoara printre degete, ca la papucii ăia de plajă.
Sigur, statului îi convine asta, cu cât trăncănesc mai mulți, cu atât e mai greu de găsit vinovatul; ori la noi, fix asta e schema: când se întâmplă ceva suntem toți triști, dar niciunul de vină. Da’ omul nu funcționează așa, el are nevoie de finalitate. Ziceți ce vreți de Inchiziție, da’ băieții ăia știau să finalizeze procesele într-un mare stil.
Ce trebuia făcut
Păi, mai întâi, găsită o sursă de autoritate și credibilitate. Adică, dacă spune statul ceva nu-l crezi, că ești pățit. Dar dacă spune că face asta la îndemnul cuiva credibil, parcă e altceva. Deci trebuia umblat la comisioane in contractul cu Gazpromul, iar la schimb să îl rugăm pe Putin să facă pe supăratul. Că dacă nu stă românul în casă, e o amenințare pentru mama Rusie. Că ne încurajează ferm să ne carantinăm. Că ar fi trist dacă află că suntem nedisciplinați, if you know what i mean.
Rusofobi? Nicio problema. Iese statul român, în paralel, cu o declarație că nu vrea carantină. Nimic exagerat, doar cât se sesizeze UE si sa zică ceva de MCV, că ăla e și cu administrație, nu doar corupție. Pac! Dacă zic UE și Rusia că e de carantină, treaba devine serioasă, este? Nu mai zic de americanii care au și ăia o bază pe aicea.
Pe urmă, umblat la reprezentantul statului, purtătorul de cuvânt, cum ar veni. Mai întâi făceau, așa, o ședință comună cu ăia din stat, unde se explica frumos că trebuie să tacă toți din gură. Să nu se-apuce ei să-și dea cu părerea, să lase doar persoana desemnată. Sigur, nu cu titlu de interdicție, mai mult așa, ca recomandare, ca să fie siguri că nu devin publice declarațiile de avere. Alea adevărate, zic, nu fițuicile completate de ei la mișto.
După ce s-a făcut liniște, ales omul cheie. Aici recunosc, e greu, dar nu imposibil, trebuie doar analizat. Schema e să găsești pe cineva care să rezoneze cu (sau să fie tolerat de către) cât mai mulți.
Deci politicienii pică. Cu tot anturajul.
În rest, nu prea poți alege o femeie, că dacă e urâtă românul o trimite la cratiță, dacă e frumoasă o cheamă la futut.
Personalități din zona divertismentului ar putea merge, da’ e greu al naibii să găsești pe cineva care să le placă tuturor. Poate Șelly; cine știe.
Mă rog, nu o mai lungesc, sugestia mea ar fi fost un ginecolog. Serios, e alegerea ideală.
Autoritate are, că e doctor. OK, nu e chiar virusolog, dar o fi fost la un seminar de coronavirusuri în anul I de facultate.
Bani are, că e doctor, deci nu-l bănuiește nimeni că vrea să ajungă la ciolan; nici că e plătit de Soroș sau de Bill Gates.
Pizdă are, săracu’, de cred că i s-a acrit (la figurat); nu-l acuză nimeni că vrea atenție și publicitate.
Responsabilizarea e partea cea mai bună, că e super simplă: dacă nu-și dă interesul și nu își face treaba, îi tai ălea două degete și-l lași pe drumuri.
Cam asta s-ar fi putut lucra pe partea de sursă a comunicării. Sigur, mai mergeau făcute și alte chestii, dar în condiții de criză, așa pe fugă, era un minimum de decență.
În episodul următor o să ne uităm hăăăăt în partea cealaltă, la audiență.
Painkiller
Poză de cottonbro, de pe Pexels. Acum mă simt prost pentru glumele cu negrii și bumbacul.
