Karma sucks. And other stories.

Toata povestea asta legata de karmic payback incepe sa fie obositoare. Sa va zic ultima aventura.

Ma duc eu, acum ceva timp, la un eveniment. Trebuia sa spun cateva cuvinte, sa ma filmeze niste oameni, sa ma dea la televizor si asa mai departe. Ca tot omul, stabilesc in mintea mea cam despre ce vreau sa vorbesc, imi calc o camasa, imi innod o cravata, ma echipez corespunzator si o iau din loc.

– – – – –

Aici o mica paranteza – cred ca nenea ala care m-a vazut echipat la patru ace, urcandu-ma intr-o masina mai plina de praf decat intregul raliu Paris-Dakar, si-a inchipuit ca sunt vreun bancher scapatat.

– – – – –

Boon. Ajung eu la locul cu pricina si pornesc sa ma plimb, cu pulpanele pardesiului fluturand, printre oameni. Ma mai intalnesc, ici-colo, cu cate un cunoscut, mai schimb doua-trei cuvinte, imi mai este prezentata cate o domnisoara, mai mai plimb nitel si tot asa. Evident, cat timp fac toate astea trec pe langa reprezentante ale sexului frumos care imi zambesc gales, lucru pe care il consider normal. Ce naiba, un barbat chipes, echipat ca la carte, e normal sa atraga atentia!

Ajung pana la urma unde trebuie, ma asez la masa, astept sa imi vina randul, spun ce am de spus, ma filmeaza, mi se multumeste, ne salutam si plec. La plecare, aceleasi zambete din partea femeilor.

In drum spre casa ma opresc sa schimb doua cuvinte cu mama mea. Care ma vede, ma admira, („vezi ca daca vrei poti si sa te imbraci frumos?”) si ma intreaba, inocent, „auzi, tu de cand te plimbi cu slitul descheiat?”

In alta ordine de idei, sa vedem ce mai e in jurul nostru.

Pai, in primul rand, cred ca s-au umplut agentiile de publicitate de abstinenti. Serios, toate reclamele la bauturi incep sa infatiseze tot soiul de retarzi. Alcoolul obisnuia sa fie o indeletnicire nobila, o traditie, un subiect destinat connaiseur-ilor, o voluptate constienta, o expresie a stilului. Bautul era destinat rafinatilor, se publicau manuale de eticheta in domeniu, elitele duceau rafinamentul pe noi culmi…pana in Romania anului 2008.

Pe langa faptul ca forma a ajuns mai importanta decat continutul, lucru de care am mai vorbit, in reclamele la bauturi apar numai muncitori nespalati, specimene grobiene, barbati care isi abuzeaza nevestele si, cel mai probabil, unguri. Acuma sa ne intelegem, eu sunt ultimul om care sa ii refuze cuiva dreptul de a bea alcool, dar in reclamele astea iti sare in ochi un paradox care lezeaza logica oricarui betiv veritabil: paharele.

Pai stai asa, ai patru barbati in mijlocul pustietatii, care n-au mai atins apa de cand si-au varsat, din greseala, spritul pe maneca, dar cand vine vorba de baut apar, ca prin minune, patru pahare? Ai patru muncitori cu mana fina ca o coada de lopata, care isi savureaza coniacul cu cumpatare, cate un paharel? Dorel, nene, il vedeti voi pe Dorel chemand chelnerul „baiete, adu-mi alt pahar, asta e murdar”?

Plimbandu-ma eu, intr-o zi, pe canale am dat peste o emisiune cu un politai sub acoperire. Stiti voi, cu figura ascunsa, vocea modificata electronic etc.. Ce m-a frapat a fost ca nenea asta vorbea corect, ba chiar avea o exprimare elevata. Politistii, bag seama, nu precupetesc niciun efort pentru o acoperire perfecta!

In incheiere, un banc pentru pasionatii de marsuri:

I: Cum iese un homosexual dintr-o incurcatura?

R: Fara niciun chef!