Poate vă aduceți aminte că nu îmi place mersul pe jos. Deloc.
Probabil știți si că m-am făcut corporatist. În capătul ălălant de oraș.
Asta înseamnă că, indiferent pe câte fețe am întors problema, zarul a căzut mereu pe „mergi cu metroul”.
Iată-mă, deci, în poziția de a spulbera, pentru voi, altă serie de mituri legate de mersul pe jos: acelea care vă fac să credeți că scăpați, măcar, de problemele asociate cu automobilismul.
Mitul nr. 1: Scapi de trafic
Când te trezești blocat în spatele vreunei perechi de grase o să ți se facă dor de tirurile de pe Posada. Poate grasele nu scot fum, da’ lasă o dâră de firimituri după ele. Dacă pe drum mai dau și de o patiserie s-a terminat, o să afli la știri de ambuteiaj total în Pipera.
Iar astea nici măcar nu au interdicție de circulație în oraș.
Mitul nr. 2: Nu mai stai să cauți loc de parcare
OK, nu cauți pentru mașină, dar cât ești în metrou sau autobuz trebuie să te parchezi și tu undeva, nu? Nu zic de locurile pe scaune, de vezi câte un vlăjgan cum calcă babele în picioare ca să ajungă primul.
Zic de un loc ferit, să nu încurci traficul, dar să nici nu iei vreo poșetă în coaste sau o servietă în fluierul piciorului. E, locul ăla nu există, se bagă toți în sufletul tău de zici că vor să îi pupi pe frunte.
Dacă vrei spațiu personal ia-ți mașină.
Mitul nr. 3: Nu mai stai cu teamă că îți găsești mașina cu cauciucurile tăiate
Băi, dacă vedeți vreunul în metrou, înalt, deștept și cu pantofi de cerșetor, eu sunt ăla. Nu zic, de acasă plec decent, dar când ies din metrou merg ca femeile după o nuntă din aia lungă.
Io n-am mai jucat călcatea de când eram mic — a revenit la modă? Că mă tăvălește câte una de zici că îi cresc țâțele din asta. Alea mai simțite își cer scuze a 3-a și a 5-a oară, dar pe urmă se resemnează ele și pentru mine.
Cele mai mișto sunt alea care te calcă și rămân acolo. Dacă ești cu 5 centimetri mai înaltă înseamnă că stai pe piciorul meu, nu e un miracol prin care te ajută universul să ajungi mai ușor la bară.
Mitul nr. 4: Scapi de ăia care dorm pe banda 2
Cum să-ți închipui așa ceva? Pe bune, de ce ai scăpa de ei? Crezi că toți proștii sunt în mașini, iar pe trotuare au rămas isteții plini de considerație? Nu nene, tot ăia sunt, ba chiar mai relaxați că nu văd luminițe în oglindă.
Merg câte unii de zici că fac lanț uman, dacă vezi și trei glezne goale te sperii că ai nimerit într-o paradă de gay.
Când vin din sens opus și îi văd lăbărțați pe trotuar trebuie să mă controlez. Parcă văd că nu sunt atent o clipă și mă trezesc urlând „țară, țară, vrem ostași” și dând buzna în ei.
Sincer, nici nu m-aș simți prea vinovat, dar dacă în spatele lor e vreo grasă și mă rănesc?
Mitul nr. 5: Scapi de bicicliști și trotinetiști
Da’ de ce să scapi, ia să nu scapi, că bicicliștii au drepturi. Serios, au făcut și marșuri. Mă rog, au făcut pedaluri, că pentru marș trebuie să mărșăluiești.
Așa cum bine știu fanii numărul 1 ai bicicliștilor, adică șoferii, ăștia sunt ca pisica lui Schrödinger, că pot fi simultan pietoni sau vehicule și nu afli ce sunt de fapt decât fix când fac manevra aia pe sub nasul tău. Sau, dacă vreți o referință mai cultă, seamănă nițel cu aia cu fluiditatea de gen. Mă rog, o modalitate bună de a anticipa manevrele unui biciclist e să te gândești cum poate încurca mai mulți oameni cu un efort cât mai mic.
Iar acuma, colac peste pupăză, au mai apărut și trotinetiștii. Trotinetele astea au venit așa, ca o șansă pentru toți ăia care voiau să încurce lumea dar nu reușeau să-și țină echilibrul. Ăștia sunt mai eficienți, nu cad peste tine ca bicicliștii. Nu nene, îți seceră din prima picioarele, să nu ai timp să te ferești.
Plus că mai nou s-au apucat, și unii și alții, să mai poarte și cască de protecție. Asta mai lipsea, să se simtă ăștia și mai în siguranță! Cască ar trebui să poarte contabila aia drăguță, care s-a dat jos de pe piciorul meu, și-a luat un Starbucks și acum pășește mărunțel spre birou. Troticliștii ar trebui să poarte niște vestuțe cu pioneze, dar cu vârful spre interior. Să îi vezi ce atenți o să fie să nu se atingă de nimeni.
Sau niște cartușe cu vopsea, cum vezi în filme că pun americanii în sacii cu bani. Și să fie super-sensibile, să îl picteze la cea mai mică mișcare greșită. Și când te trezești că vine unul albastru la birou o să știi cu cine ai de-a face.
Gata, mă opresc aici, m-am cam întins cu mitul nr. 5. O să creadă lumea că am ceva împotriva bicicliștilor – cred că va trebui să vorbesc mai mult de grase în episodul următor, cu celelalte 5 mituri despre șoferi și pietoni.
Da, știu, nu trebuia să spun numărul de mituri în titlu. Asta e, nu mă mai întorc, vă rămân dator.
Continuarea aici.
Imagine de San Fermin Pamplona – Navarra ( da, ăla e numele lui de utilizator :D ) de pe Unsplash
