La un an de pandemie

Am trecut de iarna asta basma curată, plus că am făcut aproape un an de pandemie – felicitări! Serios, nu e puțin lucru – dacă ați reușit să nu omorâți pe nimeni până acum, sunteți de lăudat. Mă rog, și dacă ați omorât, e discutabil: poate era anti-vaxxer, oameni suntem, ce naiba!


Nasol de cei care nu pot să-și pună mască pentru că se sufocă. Serios, ar trebui să arătăm nițică empatie, să îi compătimim. Vă dați seama ce greu trebuie să fie să porți cămașă toată viața? Să vrei și tu un tricou cu Maiden, ca tot omul, dar să nu poți, că până ți-l tragi pe cap leșini și te găsește cineva sufocat în dressing.

E trist, pe bune, păi vă dați seama ce impact are o chestie din asta în viața de zi cu zi?

Nu poți să te ștergi deodată la toată gura, că te sufocă șervețelul.

Trebuie să înveți să fluieri într-un singur deget, că dacă bagi două în gură deja scade tirajul.

Iar dacă îi vine vreunei femei să ți-o pună pe față aia e, te-a condamnat la moarte.


A trecut repede iarna asta; eu, cel puțin, îmi aduc aminte de lucruri vag, ca prin ceață.

Că mi se abureau ochelarii de la mască.


Complicat cu măștile, oricum. Cică unii nici nu pot să le poarte, de urât ce miros. Sigur, e ca și cum ai zice că nu suporți chiloții, că te enervează dârele de pe ei, dar până la urmă și într-un caz și-n celălat e clar.

Ceva nu miroase-a bine.


Am observat că femeile sunt mai conștiincioase la purtatul măstii. Sigur, unele umblă cu șoșoaca la vedere, dar majoritatea poartă mască. Și nu pricepeam, efectiv, de unde vine conștiinciozitatea femeilor. Nu întelegeam de ce fac lucrul ăsta.

Dar pe urmă mi-am amintit că nu înțeleg femeile în general și m-am liniștit. Unele lucruri nu se schimbă nici în pandemie.


Cred ca ăia care se credeau șmecheri în decapotabila lor s-au cam învățat minte.

Tico e tot Tico, da’ măcar nu stai cu stres când treci pe lângă stația de tramvai.


Adevarul e că nu am suferit toți la fel, pandemia ne-a afectat diferit.

La pariu că fix în clipa asta există undeva niște urâte „dă, Doamne, o tulpină nouă!


În viață e imposibil să mulțumești pe toată lumea. De exemplu, dacă porți mască râd de tine ăia care nu cred în coronavirus. Dacă nu porți, se supără ăia care cred.

Iar dacă ai cu adevărat ghinion, porți masca pe jumătate, cu nasul pe afară, ca să te înjure și unii și alții.


Știți ce se zice despre bărbații cu nasul mare, așa-i?

“Ăla care nu-și pune masca așa cum trebuie”.


E drept, au fost și momente grele în pandemia asta. Vorba aia, o nenorocire nu vine niciodată singură: după ce că eram toți blocați în case, ne-am trezit și că PornHub a scos jumătate din filmele de pe site.


Poză de Daniel Tafjord, de pe Unsplash

Aș putea, la o adică, să îți trimit chestii din astea istețe și pe mail.

Comentează