Something smells phishy

V-ați întrebat, poate, ce face Painkiller de nu mai scrie nimic pe site.

Dreptate, aia fac! Sunt o hematie în sângele vital al societății! Să vă detaliez.

Am pus un lucru pe OLX, în scopul banilor. Lucrul era bun, prețul era decent, mă pregăteam să fac față tuturor mesajelor. Când colo, nimic. Băi, dar zero interes, zici că era contul meu de Tinder.

Cu două excepții, însă – doi creștini care mi-au scris în nici 20 de minute de când am pus anunțul. Că ei vor să cumpere, că stă fiecare în câte-un fund de țară și că dacă trimit prin curier. Trimit, zic eu, dar cu plata în avans. Sigur, nicio problemă, că plătesc ei și lucrul și curierul. Fără să se tocmească, fără să întrebe despre lucru, mi-au trimis direct câte-un link. Cică să îmi bag acolo datele și primesc banii în cont, iar pe urmă vine curierul la mine la ușă să ia lucrul.

Sună prea frumos ca să fie adevărat, este? Este, că la linkurile alea era un formular în care să bag datele cardului, nu ale contului. Cu tot cu CCV, evident. Iar site-urile, ce să zic, am văzut site-uri oficiale care erau mai prost făcute.

Pauză pentru un anunț serios: dacă aveți persoane de care vă pasă, sau dacă aveți persoane de banii cărora vă pasă, mai povestiți-le una-alta despre phishing.

Dintr-o dată, paf! mi-au apărut două siluete deasupra umerilor. Pe umărul din stânga, o tânără sexy și roșie. Că să las prostiile, să mă întorc în Irlanda, că mă așteaptă Eivor. Pe umărul din dreapta, o tânără sexy și albă. Nu caucaziană, chiar avea culoarea albă. Mă rog, era și caucaziană. Că să fac ce se cuvine. Nu în Irlanda, aici în România.

A fost o dezbatere foarte intelectuală, vă scutesc de detalii, cert e c-am pus mâna pe telefon și am sunat la 112. Există o tentativă de fraudă informatică în desfășurare, da-ți-mi poliția; dispecera îmi cere numărul de telefon (cred că a impresionat-o simțul meu de justițiar) și îmi face legătura.

Polițistul îmi cere detalii, eu îi explic. Cică trebuie să mergeți să depuneți o plângere. Eu îi spun că sunt cu infractorii pe WhatsApp, hai să îi prindem, el că mai întâi prindem o declarație. Eu că pierdem timpul, el că să mă duc la secția X, că uite ce aproape e de mine. Păi bine bă, pe mine puteți să mă localizați, dar pentru ăia e nevoie de plângere? Mă rog, rămâne ca el, că nu te cerți cu polițistul, închid și aia e. Am încercat.

Iar apar fetele alea două – de data asta cam țineam cu aia roșie, că avea dreptate, pierdusem timp cât pentru două raiduri. Dar până la urmă tot aia albă a câștigat, așa că a doua zi am stat, toată ziua, în ședințe. Dar a treia zi m-am dus frumos la secția de poliție.

M-a întâmpinat un domn, ce sa zic, nu-ți venea să discuți cu el despre tehnologie. Sau orice altceva. Am explicat eu ce și cum, a cerut detalii, am mai explicat nițel, a zis „Aha. Așteptați.” S-a dus în încăperea alăturată și i-a făcut cuiva un rezumat foarte eficient „Ceva cu o fraudă, de la olx.” Cuiva ăla, cică „Dă-i să scrie declarație„.

S-a întors domnul meu, „Haideți să dați declarație” și a pornit spre măruntaiele secției. Eu după el prin hol, holișor, sală, pe scări, sală, birou, hol, încăpere. Pe drum am mai și închis, din reflex, o ușă care nu avea clanță pe interior. Ce vreți, obiceiuri de om cinstit. Mă și întrebam dacă o să trebuiască să sunăm la poliție ca să ne deschidă cineva. Și ce aș putea discuta cu polițistul meu cât stăm sinistrați pe-acolo. Și dacă o avea ceva de mâncare – de curiozitate, că nu cred că avem aceleași gusturi culinare.

În fine, am scris, mai scuccint decât textul ăsta dar cu același talent, am predat declarația, am primit o eticheta din aia de preț de la Mega cu data și numărul plângerii, dus am fost. Când să ies, îi aduceau pe unii cu ceva bătaie. Îmi venea să le zic „bine că nu ești hoț pe olx, că o pățeai și mai rău„.

După asta am așteptat calm un timp să se învârtă rotițele justiției. Pe urmă am uitat o vreme de toată povestea. Pe urmă a apărut fata aia roșie de pe umăr și m-a bălăcărit că am pierdut timpul, dar am pornit Xbox-ul și ne-am împăcat. Pe urmă m-am consolat că sunt naiv și basta.

Când colo, după nici trei săptămâni, sună telefonul. „Domnul Painkiller„? „Desigur„. „Agent cutare de la secția cutare.” Băi, eu sunt cinstit de felul meu, bașca stat în casă de doi ani de zile, dar tot o sfeclisem nițel. Ce drac de instinct o fi și ăsta, „m-au găsit, tre’ s-o șterg rapid”. În fine, agenta a continuat că sună în legătură cu plângerea mea, de să chiui și alta nu. Și că să vin la secție când am timp. De ce? Ca să dau o altă declarație. De ce altă declarație?

Ea: „Păi, nu ați suferit daune, nu?„
Eu: „Nu.„
Ea: „Păi, și ce așteptări aveți?„
Eu, nobil și triumfător: „Să se facă dreptate, doamnă! Nu vreau nimic pentru mine, doar să se aplice legea!„
Ea, neimpresionată: „E, trebuie să veniți și să declarați asta.„

Și uite-așa m-am ales cu o-ntâlnire cu o polițistă. Ceea ce înseamnă, tehnic vorbind, că OLX e mai eficient decât Tinder.

Citește continuarea aici.

---

Imagine de Sang Hyun Cho, de pe Pixabay.