Gospodareli

sau

Despre cum am calcat o camasa.

Tocmai mi s-a spus, recent, ca nu este asa cum imi inchipui, si ca de fapt camasile mele sunt FOARTE sifonate. Si da, se vede ca le port exact cum le-am luat de la uscat. Chestia asta mi-a zis-o o amica, iar tonul pe care a zis-o vadea certitudinea ca sunt constient de asta, dar ca nu ma intereseaza. In asta cred ca se intrevede un inteles mai profund, dar sunt mult prea nesigur ca sa il analizez in momentul asta.

Ideea e ca am apelat la logica mea de fier, si din faptul ca asta e „uniforma” mea de serviciu am dedus ca trebuie sa apuc taurul de coarne si sa calc respectivele camasi. M-am apucat de treaba aseara, cand nu mai aveam nici o camasa despre care as fi putut pretinde ca s-a sifonat dupa ce am imbracat-o. Asa ca am purces. Trebuie sa mentionez, aici, ca nu eram absolut lipsit de experienta, si ca am mai calcat camasi la viata mea, desi a durat cam cat festivalul de premiere a lung-metrajelor de la Cannes. La fel de adevarat e ca mi s-a spus, ulterior, ca imaginea era la fel de fireasca precum un semafor in bucatarie, sau un canar legat cu lant, in curte.

Una peste alta, pentru a duce la indeplinire aceasta sarcina asumata cu vitejie, aveam in dotare un fier de calcat din ala cu aburi, stropitoare si cablu de curent; intuitia mea de baiat destept, ingeniozitatea si adaptabilitatea; oaresce amintiri vizuale despre cum se face asta in mod corect, si un amalgam de sfaturi de la diverse persoane, care putea sa-l ameteasca si pe Kasparov.

Am studiat la repezeala fierul de calcat (cu acel simt tehnic specific barbatilor). Oricum era facut pentru femei, deci extrem de simplu. Astfel, aveam o gaura in care am turnat apa (in fierul de calcat); un buton de reglare a temperaturii, pe care l-am pus pe mijloc, sa nu se supere nimeni; un buton pentru scos aburi (tot fierul de calcat) si unul pentru stropit cu apa.

Masa de calcat nu am, intrucat nici nu am trecut-o pe lista de cumparaturi. Cine si-ar fi imaginat ca o sa am nevoie?!?! Dar, gandind practic, am apelat la o masuta, peste care am pus o patura. Pe patura am pus un cearceaf; pe cearceaf am pus camasa, iar pe camasa am pus fierul de calcat. Pana aici totul a fost OK, asa ca nu imi pot da seama ce a mers prost.

Dupa ce am lasat fierul sa se incalzeasca putin, am apasat, de proba, butonul pentru aburi. Au iesit aburi, am rasuflat linistit…dupa care a inceput balamucul. Fierul ala cred ca e posedat. Sau e urmarit de blestemul micilor copii taiwanezi care au lipit piesele intre ele. Al naibii, a inceput sa scoata aburi pe toate partile, si sa picure apa prin gaurile mai mari. Pe cuvant, era aproape obscen. Cand am crezut ca s-a potolit un pic, am dat sa calc, la repezeala, camasa. Nu ma asteptam, desigur, la un rezultat perfect, dar ce am obtinut m-a lasat masca.

Camasa a iesit arsa in cateva locuri, lucru ce m-a lasat perplex. Cum naiba s-a putut arde camasa aia, cand curgea apa din toate partile? Partile care nu erau innegrite erau, oricum, pline de cute, intrucat in norul de aburi nu am observat ca cearceaful nu era bine aranjat.
Cearceaful a iesit calcat la perfectie. Inclusiv cutele alea, care erau drepte si precise.
Patura era uda fleasca, si nu se uscase de tot pana tarziu in noapte, cand m-am calmat suficient ca sa ma culc.
Masuta avea lacul umflat pe ici, pe colo, plus niste culori vesele presarate artistic. Prelinse din patura, dupa cum am dedus.

Acum, daca ma intalniti pe strada, nu va veti mai mira nici de tremuratul nervos, nici de tricoul cu Maiden de sub sacou.