Buna ziua!
Toata lumea bine, sanatoasa? Perfect.
Atunci poate o sa imi explice cineva de ce avem atat de multe farmacii. Serios, care-i faza cu atatea farmacii? Cred ca nu exista in minunatia asta de oras un cvartal (block, pentru anglofoni) care sa nu aiba macar o farmacie. Nu ma intelegeti gresit, data fiind porecla mea mi-e greu sa am ceva impotriva farmaciilor, dar totusi, nu e nitel cam mult? Tot spatiul ala nu putea fi folosit pentru ceva mai util, cum ar fi cluburi de strip-tease, carciumi, magazine de bauturi, gradinite?
Si la urma-urmei, ce vand toate farmaciile astea?
Prezervative nu, e clar, la cati plozi au aparut pe-aicea.
Pastile contra durerilor de cap? Nici. Anul trecut n-a pus nicio migrena piciorul in orasul asta. N-or fi toti copiii aia rezultatul violurilor.
Laxative nici atat, ca s-au inmultit oamenii constipati de n-ai loc sa misti de ei.
Alte pilule si potiuni nu, ca doar n-o s-i lasam pe pensionari sa traiasca asa, la nesfarsit.
Poate picaturi de nas, ca a ajuns Olinth-ul un accesoriu obligatoriu, mai ceva ca lantul cu cruciulita in anii ’90. Ca sa poti sa respiri usor…de sus.
Si atunci revin: nu mai bine o gradinita, pentru binele generatiei viitoare de romani? Si cate un magazin de dulciuri, pentru placerea generatiei actuale?
Vorbind de farmacii si medicamente, va anunt ca a aparut Coldrex Junior. Despre care ditamai panoul spune ca este NUMAI PENTRU COPII. Ce e cu impertinenta asta? Adica toata copilaria mi s-au refuzat tot soiul de chestii pentru oameni mari, iar acum ca am crescut s-a apucat lumea sa faca lucruri numai pentru copii? Mie nu imi interzice nimeni nimic! Maine ma duc in prima farmacie (am 2 la 3 minute, poate merg la amandoua ca e greu de zis care e prima), cer un Coldrex Junior si il inghit acolo, sub nasul farmacistei!
Ca scurta observatie, in week-endul trecut, cand eu am fost prins in Bucuresti, televiziunile au dat ditamai montajele de stiri despre faptul ca vremea e frumoasa si ca lumea merge la munte. Trecand peste marlania de a-mi pune sare pe rana, tot nu pot sa nu ma intreb: chiar nu s-a gasit, dom’ne, niciun criminal sau violator de babe in toata tara?!
As vrea sa transmit desteptilor din toata tara ca tenisilor li se spune tenisi, nu tenesi. Ca sunt pantofi de tenis, nu de alta. Iar tenisul se cheama, nu-i asa, tenis, nu tenes. Oameni suntem, ce naiba, daca tot vrem sa lasam impresia de inteligenta, macar sa o facem sa dureze cat de cat!
Apropo de destepti, deja nu mai tine doar de folclorul informaticienilor toata pleiada de istorisiri despre natarai care s-au plans de te miri ce, in loc sa apese pe butonul monitorului, sa bage un cablu in priza sau o mufa la locul ei. Ei bine, informatii de ultima ora sugereaza ca, de fapt, verificarea cablurilor nu are nicio legatura directa cu coeficientul de inteligenta. Studii de caz releva ca se poate intampla ca un tanar inalt, atragator, simpatic si altminteri destept sa stea ca nataraul fara sa ii dea prin cap sa verifice o mufa slabita. As vrea, de asemenea, sa le transmit tehnicienilor ca de tanarul ala e varul meu. M-a rugat omul, saracu’, sa merg la el acasa ca sa intampin echipa de interventie pentru ca el avea treaba. Da, il cheama exact ca pe mine. Se pare ca cineva a facut, demult, o gluma, si pe toate biletele din caciula era scris acelasi nume.
Fara niciun fel de legatura cu inteligenta pusa in discutie mai sus, am o intrebare vizavi de provincialii care vin in Bucuresti. Nu vreau sa discut absolut niciun fel de aspect; vreau doar sa stiu: cum te simti cand te muti din provincie in Bucuresti, dupa care suni acasa sa te plangi ca e aglomerat si ca sunt multi tarani?
Dacia are o noua sigla. Cautati pe net. E, noua sigla este un exemplu foarte bun pentru ideile entuziaste ale romanilor si punerea dezastruoasa in practica. Oamenii au facut, saracii un deschizator de sticle, ca era pacat sa faca doar un element decorativ, fara nicio utilitate. Intentie buna, pacat ca romanii beau la PET.*
Ah, era sa uit, a fost Sfantul Valentin. Care este sarbatoarea nationala a vaicarelilor. (N-am zis ca e numai la romani. O fi sarbatoare nationala si in alte tari.) De Sfantul Valentin toata lumea se vaita:
Fetele fara iubit/sot se vaita ca nu au iubit/sot. Abureala, se vaita ca nu le da nimeni cadou.
Fetele cu iubit care nu le face cadou se vaita ca iubitul nu le face cadou.
Fetele cu iubit care le face cadou se vaita ca iubitul le face cadou numai in ocazii din astea. Porcule, o faci doar din obligatie, de fapt nici nu-ti pasa de sentimentele mele!
Baietii fara iubita se vaita ca baietii cu iubita stau cu iubita, deci ca trebuie sa bea singuri. Cu un eventual bonus: dupa ce ca trebuie sa bea singuri, nu reusesc sa faca nici rezervari, ca totul e ultra-plin si ultra-rezervat.
Baietii cu iubita care iau cadou se vaita ca au dat o caciula de bani pe cadou. Plus eventuale comentarii vizavi de recompensa.
Baietii cu iubita care nu iau cadou se vaita ca uite, relatia e compromisa din cauza unui obicei idiot. Conteaza sentimentul, de ce tre’ sa cumpere inimioare din plus?
Vanzatorii de cadouri se vaita ca tinerii nu mai sunt la fel de sentimentali.
Preotii se vaita ca s-a pierdut semnificatia religioasa.
Parintii se vaita dupa fecioria fetelor. Hahaha, ce naivi.
Traditionalistii se vaita ca nu se mai sarbatoreste Dragobetele.
Provincialii se vaita ca Bucurestiul e aglomerat.
Babuta de pe palierul meu se vaita ca e pensia mica.
Ca sa fiu in ton cu lumea voiam sa ma vait si eu ca nu se mai incalzeste odata, sa iesim cu rolele. Dar na, pana m-am invrednicit sa scriu textul asta a venit primavara. Promit sa ma vait de Ziua Armatei.
Stiti cum e cand stai de vorba cu cineva si, dintr-o data, incepi sa te intrebi cam ce e in mintea interlocutorului? Ei bine, din fericire nu e intotdeauna nevoie sa te intrebi. De exemplu, atunci cand interlocutorul pomeneste despre o strada stramta.
In continuare, noi episoade din indragita serie:
Auzit la birou
Din categoria „sa fim bine intelesi!” avem un grafician amator. „Daca dublez spatiul dintre sigle, se va mari distanta!”
Din categoria „sunteti invitatii mei!” avem, exact, o invitatie. Pe fata careia (fata e partea aia a foii la care te uiti tu cand o scoti din plic) scrie fara echivoc „Va rugam confirmati participarea la Ancuta Anton”. Ma rog, dupa ce scoti invitatia si incepi sa o invarti pe toate partile mai afli diverse informatii, dar nu ce te intereseaza: sunt multi invitati? Se sta la coada? Lume curata? Etc.. Numele este, desigur, fictiv. Si chiar de n-ar fi, io zic sa va pastrati calmul: invitatia a fost trimisa acum doua saptamani. Or fi fost multe matinee de atunci.
Ma bate gandul sa propun shimbarea frazei reprezentative a unui realizator TV cu mare priza la public. Ma rog, pentru segmentul orar respectiv. Deci:
Astia traiesc in Romania…si asta imi ocupa tot timpul.
___________
* Un simt al onoarei cu totul nelalocul lui ma obliga sa precizez ca aceasta comparatie a fost facuta, initial, de o colega. Dar numai pentru ca a vazut prima pozele. Sa fim seriosi, are cineva un dubiu ca eu pot sa fac o corelatie intre orice fel de obiect si alcool?