Uite, nu v-am întrebat niciodată dacă voi credeți în vrăji, zâne,ursită, menire, daturi și descântece și așa mai departe. Nu, nu are legătură cu nimic, eram doar curios. La urma urmei, nu sunt eu în măsură să vă confirm dacă ursitoarele există sau nu cu adevărat. Tot ce pot eu să fac e să povestesc despre cum m-au ursit pe mine.
Sigur, am fost un martor nu prea ocular, că probabil dormeam sau, dacă nu, zbieram în stilul ăla al copiilor, cu ochii strânși de tot. Dar tot se cheamă că am fost singurul dintre noi prezent acolo, plus că în anii care au urmat am mai pus și eu piesele de puzzle una lângă alta.
Așa deci. Să se ridice cortina.
Ursitoare 1: Sărumâna, bună ziua, sunteți părinții, da? Foarte bine, să vă trăiască, am venit să îl vedem, să îl ursim, să îi scriem soarta-n lume. Vai, nu, nu e nevoie, lăsați… Sărumâna, mulțumim, să vă bucurați de el!
Ursitoare 2: E primul copil, așa-i? Să nu vă speriați, toți sunt urâți când sunt mici, la majoritatea le trece.
U1: Hai să-i scriem, dumneavoastră să ne așteptați afară, nu vă faceți probleme că nu durează mult și nu o să îl doară. Nu acuma, cel puțin…
…
U1: Așa, ia să vedem cu fizicul, ce faci mă micuțule, uite la el ce se întinde, haha, o să afli tu mai încolo gluma aia cu pielea de măgar. Bine, tot îți place să te întinzi, uite îți scriu să fii înalt și subțirel, tras ca prin inel…
U2: Fată, ai și tu grijă ce-i scrii, că în ultima vreme ai scos fotomodele pe bandă rulantă. Oamenii ăștia au și ei nevoie de un avocat, un instalator…
U1: Da, tu, stai liniștită, mai încolo îi futem niște ochelari, mai lucrăm nițel la detalii și îl potolim. Așa, să rămâi subțirel toată viața, indiferent cât bagi în tine, vezi ce blugi îți iei prin liceu că dacă nu-i rupi o să îți vină pân…
U2: Ce-s ăia? Ce-i scrii copilului, fii cuminte?!
U1: Mergi pe mâna mea, o să vezi ce mișto o să fie blugii ăia. Așa, ziceam de băgat în tine, păi o să bagi, băiatule, o să mănânci ciocolată cum mănâncă alții pâine și o să o stingi cu alcool și dup-aia…
U2: Ușor cu alcoolul că nu mi-a mai rămas niciun pic de disciplină să îi dau. Mai aveam nițel într-o sticluță, da’ m-am împedicat, dacă nu schimbă nimeni becul ăla ars de pe casa scării…
U1: …da’ uite îți scriu să ai noroc de oameni buni pe lângă tine care să te tragă înapoi pe cărare când bați câmpii prea tare. Ni la el că m-a apucat de deget, stai ușor ce tragi așa de el, ia uite mă ce puternic ești, bine, fie, să fii zglobiu și sportiv…
U2: Da’ leneș, ca să fie mai interesantă treaba, ca prea îți zice fata asta de bine, iar prea mult bine strică!
U1: Așteaptă să-ți vină rândul, că io nu mă bag peste tine! Le echilibrez eu, nu ai grijă, că nici nu ne-au dat așa mult. Uite, să rămâi în formă toată viața, dar să-ți cadă părul de pe la douăzeci de ani, că pe urmă o să te simți prea tânăr. Știi ce, na și niște fire albe de pe la treizeci, să aibă de ce să se mire ăia pe la sală. Așa, ce ar mai fi… să te țină ficatul pentru toată disciplina aia lipsă; să ai pantoful fix între 42 și 43, hehe, uite aici dilemă filosofică, ce alegi în viață, un pantof prea mic sau unul prea mare? Așa, cam aia e, dacă îmi mai vine ceva îți trec eu în fișă, dar ai prins ideea generală, Hai fată, zi-i de psihic, ai grijă ce-i dai că nu avem voie cu răzbaie majore în perioada următoare.
U2: Am, am, hai că pe-ăsta micu’ îl facem să-i placă cartea…
U1: Aoleu, vezi că i-am zis deja de băutură, ce facem, alt filosof? Mai bine îl făceam fotomodel că măcar la ăia se bucură ochiul.
U2: N-auzi că nu mai am disciplină? O să-l ducă mintea, da’ o să-l ducă unde vrea ea, nu unde trebuie și unde zice lumea. Hehe, râzi tu, micule, vedem noi cine râde la urmă. Uite să-ți placă să râzi și să te ții de glume, da’ să nu se prindă lumea chiar la toate, doar la vreo cinci șaisprezecimi, că n-o să-ți placă matematica neam. Și să-ți placă și adevărul, că ăla merge mână-n mână cu glumele, și să te ții de el. Hmm, tre’ să vedem ce scriem de ăia din jur, că m-a luat valul și iese vreun derviș, ceva. Așa, apropo de călugări, să-ți placă viața și să-ți placă fetele, da’ să te uiți la ele cum se uita lumea când prinde bulgarii: să-ți placă ce vezi da’ să nu înțelegi mai nimic din ce zic acolo.
U1: Băi, ce faci, așa le zici la toți, o să ajungă femeile alea niște frustrate! Ai promis ca la următorul o să îi dai minte și înțelegere, să priceapă ce vor femeile și să le facă fericite! Ce naiba, nu pot nici alea doar între ele, le mai trebuie și câte-un bărbat pe care să-l iubească…
U2: Of, m-ai omorât cu iubirea, bine, pe următorii îi fac fix cum visează femeile, să nu zici că am ceva cu ele. Da’ dacă pățim iar cum am pățit cu Grecia antică să nu vii să țipi la mine că am greșit rețeta. Da, iubitule, nu-ți bate tu căpșorul, că nu o să ai tu problemele alea. Așa, de inteligență am zis, de glume am zis, a! să-ți placă limbile străine, să zici glumele alea și în alte limbi, să nu se prindă nici străinii, nu doar românii, hehehe, ce tare a fost asta, hahaha….
U1: Hai că dacă te iei cu glumele înseamnă că ai terminat, e târziu…
U2: Stai așa să văd ce mai am, uite niște răbdare, n-a rămas mare lucru, o să îți ajungă fix pentru câte un singur lucru o dată, cu restul te descurci tu… hai să nu zici că sunt rea, să fii chibzuit când crești și tu mai mare, să cântărești bine lucrurile, iar uneori să mai iei decizii de moment și să dai chix, că de aia se zice să măsori de șapte ori până tai o dată.
U1: Păi ești cam rea, să știi, ca iese bețiv, deștept și nehotărât, ce drum o să-și aleagă ăsta-n viață? Hai că-i păcat, ni la el ce nas cârn are.
U2: Hmmm, poate am exagerat nițel, uite hai că îl facem așa, un picuț norocos, să iasă basma curată până la urmă, indiferent cât se coiește și ce alege. Hai că io zic că a ieșit bine, se leagă totul, nu cred că am lăsat nimic.
U1: Așa e, hai, mai avem de rezolvat oamenii din jur și dup-aia… aoleu unde-i zuza aia, nu-mi zice că n-a venit cu noi, nu pot să îmi văd și eu de ale mele, dacă n-am io grijă nu are nimeni. N-ai trezit-o când am plecat? Nu i-ai zis să vină direct aici? Te pomeni că aia ne caută de nebună prin part…
U2: N-am trezit-o, cât s-o tot trezesc, i-am zis o dată și am plecat, nu stau să mă rog de ea. Să se roage de ea cine a ursit-o așa somnoroasă.
U1: Hai mă, și ce facem acuma, trebuie să venim iar, parcă văd că nu le merge iară liftul…
U2: I-auzi că sună la ușă, cred că ne-a găsit…
…
Ursitoare 3: …aici? Gata, mulțumesc, mă descurc eu de aici…hihi, scuze, cred că am uitat să pun alarma, i-ați scris amândouă? Aoleu, nu e nevoie să vă uitați așa urât, mai relaxați-vă, uite, terminăm super eficient. Ce e important pentru relațiile cu ceilalți? Farmecul personal. Micule, e ziua ta norocoasă, îți dau uite toată sacoșa asta de farmec, oricum s-a rupt toarta și nu pot s-o iau cu mine, na farmec pe cât poți duce. Gata, ați văzut? Am rezolvat, nu s-a întâmplat nimic, cine e următorul pe lista?
*Vocile scad pe măsură ce se depărtează de pătuț. În locul lor se aude Morgan Freeman, din off*
MF: Sigur, am putea crede că este un început mai fericit decât merită omul de rând. Să zăbovim, însă, puțin cu privirea pe detalii. Iată, sacoșa abundenței este plină cu un farmec ieftin, chinezesc. Mai privim puțin și înțelegem că ursitoarea noastră, deși veselă și relaxată, nu are relațiile care trebuie la partid.
Așa că darul pentru eroul nostru aduce mai mult a nechezol, pe lângă aroma curată a farmecului autentic. Aduce mai degrabă a Oltcit, decât a surorile lui vestice. Și la fel ca Oltcitul, până la urmă îți faci treaba cu el, deși în general pornește mult mai greu și se strica mult mai repede.
Dar ne întoarcem privirea spre prezent și viața ne arată, iarăși, că reușește să facă lucrurile, pur și simplu, să funcționeze. Că, din toate piesele și bucățelele, reușește să îl potrivească pe eroul nostru cu niște persoane care să îl placă. Iar despre asta, ei bine, nu este treaba naratorului să vă judece.
Painkiller
Imagine de Javier Allegue Barros, de pe Unsplash
