Critica reclamei pure: #stranger

Hei, salutare, sper că toată lumea e bine. Că eu sunt, mersi. Nu, textele mele nu vor deveni o chestie anuală, cum e Crăciunul; pauza asta a fost pentru că ori nu am avut timp, ori nu am avut chef de scris. Dar m-am gândit la voi, serios, v-am făcut și poze! „Să vezi ce-o să se bucure când le arăt reclame idioate”.

Mă rog, dacă e să fiu onest nu sunt ATÂT de proaste, probabil că sunt eu chițibușar și mă uit la cele mai mici detalii. Știți voi, așa cum ar fi trebuit să facă artul/copyul/brand managerul respectiv. Dar e OK, ne mai destindem și noi. Să înceapă, deci, destinderea.

Vista Bank: #stranger

poster Vista Bank #stranger

Ziceți repede primul răspuns care vă vine-n gând: care e imaginea cea mai elocventă pentru ideea de „împreună”? Un singur cal, așa e?

Mai mult, un creativ care se gândește mai mult de lungul posterului ar încerca, poate, să vizualizeze procesul mental pe care îl inițiază posterul lui. Gen, ce imagine sădește în capul privitorului. Păi să vedem, cum arată niște cai care lucrează împreună? A, sunt înhămați? Cu un vizitiu care pocnește din bici în spatele lor? Sună încurajator, sunt sigur că banca asta mi-a pregătit doar lucruri bune.

Tot posterul ăsta zici că e, de fapt, un mockup care a ajuns, din greșeală, să fie aprobat de șef. Și atunci ce faci, îi zici șefului că e prost? Nu, tipărești posterul de doi lei.

Serios, pe posterul ăla sunt doar generalități care nu zic, efectiv, nimic. Dacă lăsau „lorem ipsum” tot aia era. Poate cu excepția „Vista Bank”… dacă ăsta o fi numele adevărat al băncii.

  • Slogan – ăla e bun de slogan pentru Fast & Furious 10 sau la cât o fi ajuns, nu pentru o bancă.
  • #hashtag – băi, șeful ăla care a aprobat posterul știe cum funcționează hashtagurile? Sau pur și simplu cineva a văzut că lumea folosește diezul ăla înainte de cuvinte și s-a gândit hei! de ce nu și noi? La ce lucrăm, un material tipărit? Acolo îl punem!
  • Titlu – nu doar că nu zice nimic util, dar mi se pare impertinent din partea unei bănci să zică „împreună”. Ce, ne luptăm împreună cu ratele? Cu taxele? Cu statul? Bonus, expresia asta a fost tocită până la urzeală, în toate domeniile. De exemplu Vodafone a avut o campanie serioasă acum zece ani, dar ca să afli asta tre’ să dai search pe Google. Ew, până și Firea?
    Apropo, Vodafone o duce bine? Că văd că încearcă să monetizeze filmele de pe canalul lor de YouTube.
  • Subtitlu – da, mă, bine, soluții financiare bla bla. Zi direct „suntem o bancă”.
  • www – e bun, lasă www-ul acolo, nu știi niciodată când vrea vreo bunică să intre la tine pe site; dacă nu pui și www n-o să știe că ăla e site-ul tău.
  • Și calul, că de la cal am plecat. OK, nu se potrivește cu nimic din restul posterului, dar de ce au ales un cal? M-am gândit că o fi calul patronului și de-aia l-au pus pe postere și pe site, fix la „despre noi”. Plus în logo. Nah, e poză stock.
    Poate se vrea aluzie din aia finuță, cum știm noi, la virilitate și potență. OK, ar fi o treabă, ar avea sens și faster stronger, dar hai să renunțăm la împreună, not my kink. Puneți și voi două, maxim trei iepe pe un poster alăturat.
    Poate ține cu zmeul, că dacă ținea cu cavalerul punea un cal alb?

Concluzie: m-aș uita la un film care urmărește povestea posterului ăstuia. Probabil ceva thriller straniu. #strangerthemovie

ING Bank: #cringe

Băi, ce să zic, îmi place campania asta. Îmi place ideea, îmi place o parte din realizare – conceptul avea șanse mari să iasă cringe, dar posterele și filmul au ieșit neașteptat de bine. Da’ cu finisajul au dat-o-n bară rău de tot.

O fi semn că, într-un final, m-am maturizat și eu? Rahat, suntem aproape la jumătatea textului și nu am zis nicio glumă cu țâțe. Mă rog, nu am copil, dar dacă aveam și vedeam posterul ăsta îmi venea să îi dau una după ceafă.

Parcă văd un plod tupeist că el vrea să fie independent, în timp ce întinde mâna să îi dau niște bani. Pentru un ING care forjează pe ideea de educație, cât ai spune leu, din astea, posterul e de-a dreptul neobrăzat. Wtf, am zis „neobrăzat”, asta nu mai e maturizare, e băbire de-a dreptul.

În fine, ce vreau să spun e că e o abordare de doi lei, fix ca ăia care puneau reclame, acum mulți ani, în timpul desenelor animate, cu „zi-le părinților să-ți ia jucăria asta”. Da, parcă văd un publicitar care vine victorios de la client „au fost de acord să zicem „cringe”, ura!!!”, înțeleg și că ar prinde la puștime, dar poate vrei să fii responsabil și să nu-i amăgești că sunt independenți.

În rest, oamenii au fost așa fericiți că pot vorbi puradeză, încât au mai închis ochii la detalii. De exemplu au pus și ei două logouri pe un singur poster, că de ce nu, până la urmă inclusiv eu ziceam că „mai bine să ai decât să n-ai”. Probabil manualul de brand zice ceva și de contrast pentru logo, dar la urma urmei e cringe să citești manuale. Era mișto de tot dacă logo-ul de sus îl făceau cu ursulețul panda din film, oricum nu îl vedea nimeni.

Era frumos și dacă făceau o pagina separată pentru plozi, că de pomană vorbești pe limba lor în film (l-ați dat și pe TikTok, este?) și pe urmă îi trimiți într-o pagină de oameni mari.

Ce e, însă, tare de tot e sloganul adoptat la nivel de grup, clar ING începe să se aplece spre puștime. Că o avea „do your thing” și un sens așa, mai de susținere și încurajare, dar în vorbirea de zi cu zi exprimă mai degrabă permisiune din aia, lipsită de prea mare interes. Yeah, whatever, do your thing. Adică fix atitudinea obrăznicăturilor ăstora mici :D

Concluzie: OK, overall campania e mișto, probabil m-am atacat eu, că nu rezonez cu grupa aia de vârstă. O să fie cu totul altceva când o să lanseze campania pentru 18+, parcă o văd, cu țâțe, party, atmosferă de Spring Break, o să fie ceva de vis!

Hornbach: #secret

În primul și primul rând, aș vrea să spun că da! și eu sunt mândru de serviciile noastre. Fac o treabă foarte bună, iar România nu ar fi ajuns unde e fără acești oameni minunați!

Acestea fiind zise, lol, ăștia de la Hornbach sunt autiști, nu știu ce se petrece prin țară? Adică până și eu, care nu consum Romania TV sau comisarul.ro, am făcut un double-take la mesh-ul ăsta. Unul care a petrecut pandemia la televizor și pe grupurile selecte de Facebook probabil că face direct atac de cord.

În rest ce să zic, ar fi mers făcute mai vizibile serviciile alea, dar nu e ceva dramatic. Poate că asta era și ideea, să te scoată nițel din gândurile tale ca să procesezi la ce servicii se referă.

E pe brand, are culoarea; are și logo+slogan, dar am făcut eu poza prost că m-a luat prin surprindere – ce să mai, motivul real pentru care pomenesc aici e că mi s-a părut funny faza cu serviciile. Și eu nu am TikTok.

Concluzie: ce bine că nu sunt singurul care face gafe.

#fieca țâțele și reclamele bune să fie cu noi!

Painkiller

Aș putea, la o adică, să îți trimit chestii din astea istețe și pe mail.

Comentează