Boon.
Mi s-a atras atentia cum ca scriu prea rar, asa ca sa vedem ce putem face.

A fost ziua mea. Intre multele revelatii, am realizat ca implinesc 26 de ani pe 26 a 6-a 2006. Acuma, io n-am fost niciodata bun la matematica, dar in mod sigur toate cifrele alea semnifica ceva. Asa ca ma gandesc sa nu fiu, cumva, vreun pui de anticrist. E posibil, desigur, sa fiu si un nou Mesia, dar ultimul a murit sarac si inconjurat de barbati; de aceea alegerea e evidenta.

De ziua mea a avut o si o sedinta foto. Domnisoarelor, pastrati-va calmul: eu doar am asistat. Oricum, tanarul model in discutie m-a facut sa inteleg nu numai ca insuratoarea nu e o idee rea, ci si altele:

In primul rand, nu am pic de auto-control. Bine, un pic s-ar putea sa am, ca nu m-am urcat pe piciorul ei. Dar cand se uita in directia mea si zambea, desi stiam ca nu imi zambeste mie si ca, probabil, il asculta pe fotograf, nu puteam sa ma abtin sa zambesc ca idiotul, cu gura pana la urechi.

In al doilea rand, m-am ingrozit vazand cat de usor mima niste zambete foarte naturale. Si mi-am dat seama, cu nesfarsita tristete, ca multe din zambetele pe care le-am smuls femeilor au fost false. Si asta inseamna ca e posibil sa nu fiu deloc asa simpatic precum imi inchipuiam. O lume intreaga incepe sa se naruie. O sa ma opresc aici pentru ca, sincer, nici nu am curaj sa explorez toate aspectele legate de femeile care simuleaza chestii.

Tot de ziua mea am primit un bilet la Depeche Mode.

Frumos, nu zic, dar nu te lasau sa intri cu bauturi. Iar asta insemna ca trebuia sa le cumperi din incinta. E, intrebarea mea e urmatoarea: daca tot au interzis accesul cu bauturi, nu puteau sa interzica si accesul cu femei? Ca atunci nu mai trebuia sa stai la coada un ceas pentru trei Cola, doua Ice Tea, un nectar si una - ba nu, doua ape plate.

Si inainte sa sara toate femeile la gatul meu, am dovada incontestabila: coada de la standul de bere dura maxim 10 minute.

In al doilea rand, daca nu se mai inghesuia lumea la cole si altele de gen, nu mai abuza nimeni de toaletele publice. Nu ma intelegeti gresit, toaletele ecologice sunt o mare inventie; datorita lor lumea a scapat de muscaturi de tantari si de “mami, mami, ce are nenea acolo?”. Pe de alta parte, adevarata fata, cea intunecata, a toaletelor ecologice iese la iveala cand vezi barbati in toata firea cu ochii in lacrimi. Iar pretul asta, va spun eu, e pur si simplu prea mare.

O alta inventie interesanta a fost aia cu brosurile cu repertoriul muzicantilor. Adica scria acolo ce melodii o sa cante si ce versuri au melodiile alea. Un pic jignitor, daca te gandesti ca lumea i-a asteptat douazeci de ani. E, la inceput m-am amuzat, ca imi si inchipuiam cum o sa stea toata lumea cu nasul in carte, ca la corurile bisericesti. Sau ca la bacalaureat, daca dai o bere cui trebuie. Dar pe urma mi-am dat seama ca nu e o idee rea, ba chiar ar putea fi implementata cu succes si la noi.

La manele, de exemplu, ca e greu sa tii evidenta tuturor organelor care te dor. Ba te doare inima de iubire, ba te doare mana ca arunci cu banii, ba te doare-n alta parte de dusmani. Sau poate le incurc eu, si te doare mana de iubire, te doare inima ca dusmanii o duc bine si te doare-n alta parte ca a venit garda si, ei bine, de data asta te-a prins.

E, pentru maximum de succes brosurile noastre ar trebui facute in genul benzilor desenate care se dau prin avioane, cu procedurile de urgenta. Stiti voi, “da-i sutienul inapoi stewardessei, adopta o mina serioasa, du-te incet la locul tau”. Asa si la manelisti, sa detalieze actiunile specifice pentru fiecare melodie, cu schite foarte clare. “Acum lipesti banii pe fruntea lautarului”; “Foloseste indexul si policele pentru a ciupi chelnerita de fund”; “Deschide larg bratele, sa moara dusmanii. De ciuda, de miros, de ce-o fi”.

In incheiere, fara nici o legatura cu ziua mea, am si eu o intrebare: de ce crainicii indica luptatorii dintr-un meci de box folosind culoarea sorturilor? Adica, ai un malac negru care bate un chinez galben ca paiul, dar tu spui “sportivul in chiloti rosii”. Nu, pe bune, care-i faza? Nu impingem lupta anti-discriminare prea departe? E ca si cum ar zice ceva de homosexualii care au manifestat deunazi in Bucuresti ca sunt “domnii aceia cu peruci colorate”.

Pe urma, de ce trebuie sa le spuna chiloti? Chiar vrei sa ti se spuna, cand vezi doi boxeuri care gafaie si transpira pe acolo, ca de fapt te uiti la doi barbati in chiloti? Sorturi, echipament, pantaloni, nadragi, oricum ar fi, dar nu chiloti! Cine, oare, isi doreste sa auda despre barbati in chiloti? Vreau sa spun cine, in afara de domnii aceia, cu peruci colorate?

Ei bine, cea mai importanta chestie pe luna asta e ca vine iar ziua mea. Nu e ceva foarte surprinzator, intrucat cititorii mai atenti au inceput, probabil, sa remarce o anume ciclicitate.

Ati observat cum lumea se inghesuie sa ia decizii din alea, de iti schimba radical viata, tocmai la aniversarile importante? Ziua de nastere, revelionul, ziua in care a murit soacra etc.. Ei bine, eu nu. Nu am de gand sa imi incalc mai multe promisiuni, de ziua mea, decat incalc in restul anului. Dar e un prilej bun pentru un mic bilant. Asta exclude din start, desigur, orice fel de socoteala a cantitatilor de alcool consumate. (pentru ca e “mic”, v-ati prins? Bun, inca nu e totul pierdut).

Sa vedem, deci, bilantul.

“Cand o face plopul pere”. Maturitatea.
Indiferent ce spun gurile rele, m-am maturizat. Si aici nu ma refer doar la acceptarea faptului ca liceencele sunt, intr-adevar, ilegale, ci la constientizarea apartenentei la alta generatie. Constientizare produsa relativ brutal, in momentul in care am vazut pe VH1 un documentar cu Jenna Jameson. Adica fata cu care, vorba aia, am crescut a ajuns un monstru sacru. Partea rea e ca o sa ajung sa folosesc, inevitabil, expresia “pe vremea mea”. Partea buna e ca, la urma-urmei, nu o sa povestesc despre munca in minele de carbuni sau despre copeicile cu gaura-n mijloc, ci despre esaloane importante in istoria omenirii: “Hell on Heels” si “Precious Metal”. Asa ca daca o sa vedeti, peste ani, un batranel sfatos, povestind ceva copiilor adunati in jurul lui cu gura cascata, luati aminte: le povesteste de o Cosanzeana cu totul si cu totul speciala.

Ho, lasati mandatele jos, ca mai e pana atunci. Sa revenim in prezent.

“Ia mana, am zis nu! Ce nu pricepi?” Dezvoltarea personala.
Una peste alta, in toti anii astia s-a mai lipit cate ceva de mine. Si nu oricum, ci s-a lipit bine. Nu o zic io, au zis-o altii. S-a potrivit sa vrea sefii mei, tocmai acum, sa ma evalueze. Cum eu sunt om cinstit si nu am nimic de ascuns (si nici de ales) am facut ca ei. Sa vezi surpriza: unu la mana, am fost in fruntea clasei la matematica. Ceea ce face firma mea sa arate ca o scoala ajutatoare. Doi la mana, la restul am luat punctaje care mai de care. Ce mai, a iesit ca sunt un tanar senzational, cu potential si degraba aratator de calitati extraordinare.

Evident, omul cat traieste invata, iar viata mi-a servit o lectie imediat dupa rezultatele astea: sa nu crezi tot ce ti se spune. Mai exact, la doua zile dupa ce am aflat cat de inteligent sunt, am trimis o scrisoare de aplicatie fara sa atasez CVul. De unde deducem ca nici evaluarile astea nu sunt ce par a fi.

“Imbraca-te si tu mai serios, sa nu te alerge tata”. Un om respectabil.
Dar trecem si peste asta, ne ridicam, ne scuturam de praf si mergem mai departe, la fel cum am facut mereu. Si uite ca a meritat: am ajuns un om respectabil. Am ajuns, cu alte cuvinte, un “dumneavoastra”. E drept, poate nu pentru aia care ma vad dandu-ma de-a dura cu bicicleta (apropo, multumesc de urari cui mi le-o fi facut; nu au fost 100% eficiente pentru ca doar schiopatez nitel, dar e pe drumul cel bun). Restul lumii, insa, mai ales cei care ma vad in pozitie bipeda, se lasa coplesiti de aura de respectabilitate care ma inconjoara. Mai mult, am de gand sa incep, in cel mai scurt timp, sa si reactionez la apelativul asta. Nu de alta, dar cand ma intreaba cate un nene “cu ce va pot ajuta” tind sa ii spun sa termine cu mistoul, ca grasa aia din spate nu e cu mine.

“Mereu critici. Nu-ti place nimic pe lumea asta?”. Micile bucurii in viata.
Am spus-o intotdeauna: eu critic numai constructiv. Pentru ca astfel viata va deveni mai buna, iar grasele vor pleca pe o insula indepartata. Am incercat mereu sa ma bucur cat mai mult de micile placeri ale vietii (da, aici intra si sanii mari si nu, nu e un paradox). Din fericire, viata mi-a oferit mereu bucurii, si imi da speranta ca anii care urmeaza vor aduce noi lucruri bune.

Ca sa dau doar un exemplu, am fost de curand la o conferinta. Ma stiti, nu tin mortis sa ma formalizez, nu m-am inghesuit niciodata la genul asta de activitati. Ei bine, lucrurile se vor schimba, pentru ca lumea incepe sa organizeze genul meu de conferinta: incepem confortabil cu o pauza, dupa care continuam cu deschiderea oficiala si restul etapelor uzuale. Vorba aia, doar nu o sa te cufunzi dintr-o data in treaba?

Surprizele nu s-au oprit aici: cand am plecat in ultima pauza a zilei (v-am zis ca mi-a placut, a fost plin de pauze) amfitrioana, care pana atunci paruse destul de rezervata, ne-a rugat frumos sa revenim in 10 minute, pentru finalizare. How cool is that?!!? Asa ca uite, recunosc deschis: poate ca m-am inselat, e posibil ca si conferintele astea sa aiba un oarecare potential.

“In afara de bere gratis mai vrei ceva de la viata?”. Planuri de viitor.
Planurile astea de viitor sunt o chestie foarte riscanta. Daca te ambalezi prea tare si esti optimist risti sa ramai dezamagit. Daca esti mai rezervat iar nu e bine, ca ala nu mai e plan de viitor ci buletin meteo. Asa ca am stat comod si am chibzuit adanc, si am formulat un obiectiv ambitios dar realizabil: vreau sa prind sacourile cu 6 nasturi la maneca. Am vazut pana acum maneci cu unul, doi, trei si patru nasturi. Cateva cu capse si chiar una cu arici. Iar atata vreme cat nu trebuie sa le port eu, nu vad de ce s-ar opri aici. Sa ridicam, deci, paharul pentru niste nasturi ca butoanele de la lift.

Iar daca nu apucam sa vedem nasturii astia, macar sa prindem niste bere gratis.

In incheiere, de ziua mea nu imi doresc mare lucru. Nu refuz, doamne-fereste, un cadou, daca nu e inca o cravata in dungi. Dar cel mai important cadou mi-a fost dat deja. Viata imi arata, inca o data, ca sunt un om bun, care merita daruri marete: de ziua mea sute de fete vor avea primul oral din viata lor.