Graselor, puteti rasufla satisfacute: m-au ajuns urarile voastre de bine (hehehe, evident, grasele n-aveau nicio sansa sa ma prinda din urma). Mi-am rupt, vorba cuiva, mana pentru acceleratie. Iar chestia asta a prilejuit o serie de reflectii, dupa cum urmeaza:

- In ideea de a aduna good karma, astept un gand bun de la toti aia care s-or fi hlizit cand m-au vazut descinzand din masina, cu rolele intr-o mana si gipsul pe cealalta.

- Toata lumea se inghesuie sa imi spuna ca lasa, orice nenorocire aduce ceva bun si ca urmeaza sa mi se intample lucruri minunate. Acum, in afara de varianta in care intalnesc niste fotomodele cu un fetis pentru maini in gips, toate celelalte lucruri placute care imi trec prin cap nu presupun sa ai bolovanul atarnat pe tine. Si atunci intreb si io, ca omul: nu puteam sari peste pasul asta? Iar una s-a depasit pe sine: “din nenorociri se intareste caracterul”. Dincolo de implicatiile deloc placute, cand aveam vreo saispe ani am spart o sticla plina cu whiskey. Daca nici aia nu a functionat, nimic nu o va face.

- Nimic nu subliniaza importanta unei relatii stabile ca gipsul de pe mana dreapta.
Mai departe … »