sau

Cutremuratoarele revelatii ale lui Painkiller

Ei bine, a venit si randul meu sa vorbesc despre cutremur. Nu pentru ca e un subiect popular, nu pentru ca as fi avut vreo traire religioasa, ci din cauza ca am avut o revelatie in legatura cu mine insumi. A fost asa, ca un fel de calatorie de auto-descoperire. Numai ca peisajul se misca in jurul meu chiar daca eu stateam pe loc.

Obisnuiam sa cred ca experientele astea erau amuzante. Nu neaparat cutremurele mari, cand iti cade ceva in cap, ci astea mici, care doar sperie lumea. Pentru ca atunci vezi exact cum e omul. Cum gandeste, cum reactioneaza si alte chestii de genul asta. Spre exemplu, unul din cunoscutii mei s-a despartit de prietena de la momentul respectiv pentru ca la cutremurul din 90 si ceva (io dormeam, nu imi aduc aminte cu exactitate data) i-a dat fetii un cot in gura, pentru ca ii bloca drumul spre iesire. E drept, a fost si fraier. In loc sa accepte fatalist despartirea, trebuia sa aiba o discutie serioasa cu fata: “Draga, trebuie sa intelegi ca am si eu nevoile mele. Uneori am nevoie de spatiu”.
Mai departe … »

Buna ziua,

Numele meu este “Painkiller” si as putea fi viitorul vostru copywriter.
Ce ar fi de spus despre mine?

Parintilor prietenelor mele le spun ca sunt un tip citit si inteligent;
Prietenilor le spun ca am chef de distractie;
Mamei ii spun ca sunt serios si ma gandesc la viitor;
Fetelor, in baruri, le spun ca am spirit de aventura si nevoie de miscare;
Bunicii, ca mananc doua feluri, nu pierd noptile si ca ba da, o sa apuce sa fie strabunica;
Doctorului, ca nu am un regim de viata chiar atat de nesanatos;
Colegilor, ca nu ar fi trebuit sa apese pe butonul ala, dar ca pentru o bere o rezolv;
Pasagerilor, sa stea linistiti ca stiu ce fac.

Voua o sa va spun toate astea, pentru ca nu se stie de unde sare iepurele.
Veti gasi, in CV-ul anexat, si o parte din experienta si experientele mele. Partea pe care o recunosc, adica.
Daca nici eu nu sunt bun de copywriter…probabil veti gasi pe altcineva. Dar cred ca merit o incercare.

In asteptarea unui raspuns (pozitiv), va doresc o zi buna. Si o abordare creativa a cererilor de angajare.

Care-i faza cu femeile si semnaturile? Adica, o femeie ia incalcul o sumedenie de aspecte cand isi alege o semnatura. Trebuie sa fie frumoasa. Sa aiba cel putin o initiala (pentru mister?). Sa aiba cel putin 3 bucle. Sa fie usor de recunoscut. Sa fie greu de imitat. Si inca o droaie de lucruri la fel de necesare ca un televizor in Braille.

Pentru un barbat, singurul lucru care conteaza e sa se poata semna intr-o secunda, ca sa incaseze cecul mai repede. Punct.

Ca sa nu mai spun ca o semnatura trebuie sa evolueze. In sensul ca asa e normal. Nu spun neaparat sa evolueze ca la barbati, pentru ca noi nici nu reusim sa ne identificam propria semnatura daca e mai veche de cateva luni. Sau daca am semnat ceva ieri, la bere. Dar totusi, e uimitor cum femeile par sa foloseasca un sablon. Oricand ar fi semnat, in orice conditii, semnatura unei femei e aidoma tuturor celorlalte. Nu conteaza ca a semnat pe intuneric, sau rezemata de un perete, sau stand in cap in timp ce bucataria e in flacari (Pai da. Ce, parca in rest femeile fac numai lucruri rationale). O fi o chestie genetica. Un fel de centru nervos pentru semnaturi. Situat intre ala pentru migrene si ala pentru aniversari.
Mai departe … »

Dom’ne, exista putine experiente pe lumea asta mai bogate in trairi, mai pline de semnificatii decat cumparatul prezervativelor.

Daca nu le-ati trait, macar i-ati vazut pe altii cumparand:

E tipul disperat, care deja a alergat prin tot cartierul ca sa gaseasca un chiosc deschis, si pare sa le cumpere din inertie, pentru ca oricum se va prabusi in pat, odata ajuns acasa;

E tipul plin de speranta, care se aprovizioneaza de dimineata pentru intalnirea din seara respectiva;

E tipul cu moaca multumita, care a terminat proviziile din casa, a coborat sa ia altele si urmeaza sa reia activitatea cu pricina;
Mai departe … »

Vremea minunata din ultimele zile m-a facut sa ma simt, cumva, primavaratic. Ma refer la optimismul ala fara un obiect anume, la placerea cu care treci printr-o raza de soare, la senzatia ca dupa colt te asteapta o surpriza placuta, la indiferenta aproape amabila fata de restul lumii, la bucuria pe care o simti cand vezi o fetita, gandindu-te ca intr-o zi o sa fie o fata frumoasa…ah, nu asta e altceva.

In fine, va spun asta nu doar pentru ca stiu ca va pasa, ci si ca sa va avertizez in legatura cu toamna tarzie si vicioasa si capcanele ei. Reprimati optimismul. Striviti speranta. Puneti-i ceva in vin si duceti-o in subsol, unde sa o legati de calorifer. Speranta trebuie sa moara.
Mai departe … »